[ X ]
(FOTO) Zi importantă pentru Gheorghe Cavcaliuc: „Exact cu 15 ani în urmă, la 2 februarie, am făcut…”
2 Februarie

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, cu 15 ani în urmă, la 2 februarie, a absolvit Colegiul de Poliție „Dimitrie Cantemir”, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Gheorghe Cavcaliuc, a scris că anume acest Colegiu l-a ajutat să înțeleagă ce anume își dorește în viață.

„Exact cu 15 ani în urmă, la 2 februarie am făcut un pas important pentru realizarea obiectivul de a deveni polițist, absolvind astfel cu succes Colegiul de Poliție „Dimitrie Cantemir”. A fost o perioadă interesantă, poate chiar una care m-a creat ca personalitate și bărbat, perioadă plină de evenimente și clipe unice.

Pentru unii această școală poate reprezenta nimic altceva decât o simplă etapă din viață, pentru mine însă studiile în cadrul Colegiului de Poliție „Dimitrie Cantemir” au constituit o oportunitate pentru a mă manifesta și a mă determina în ceea ce îmi doresc de la viață”, a scris Gheorghe Cavcaliuc.

De asemenea, el a felicitat toți colegii promoției sale și a mulțumit profesorilor și conducătorilor Colegiului.

„Probabil, dacă ar fi posibil să întorc timpul înapoi, aș face-o doar pentru a mai trăi încă o dată acele emoții și impresii de neuitat.

Felicit toți colegii mei, absolvenții și întreg Colegiul de Poliție “Dimitrie Cantemir” – promoția 2003, cât și alte promoții ale acestei instituții de învățământ, le urez succes în serviciu, noroc în viață, dragoste și armonie în familiile lor. Nu în ultimul rând le mulțumesc și întreg colectivului de profesori și conducători care ne-au oferit tot ce au avut mai bun, pentru a ne realiza obiectivul de a deveni polițiști.

Poliția Republicii Moldova este mai puternică prin noi!”, a mai scris Gheorghe Cavcaliuc.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților