[ X ]
(FOTO) Zdob și Zdub și Frații Advahov au primit distincția „Meritul diplomatic”
17 Mai

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu i-a primit la ministerul de externe pe reprezentanții Moldovei la Eurovision – formația Zdob și Zdub și Frații Advahov, transmite CURENTUL.

Vicepremierul Nicu Popescu le-a transmis artiștilor aprecierea și admirația pentru prestația excelentă din cadrul concursului, menționând că milioane de europeni au fredonat și dansat pe ritmurile de folclor și rock’n’roll ale piesei „Trenulețul”. Totodată, șeful diplomației de la Chișinău a comunicat că MAEIE, în cooperare cu instituțiile naționale și misiunile diplomatice ale țării noastre peste hotare, va acorda o atenție deosebită popularizării culturii și artiștilor din Moldova.

 „Ne vom implica proactiv în promovarea țării și a tuturor celor care sunt stegarii culturii naționale pe plan extern. Pentru țara noastră, diplomația culturală constituie un instrument eficient pentru promovarea valorilor și identității noastre, iar formația Zdob și Zdub și Frații Advahov prin prestația lor de excepție au dovedit că sunt adevărați ambasadori ai culturii noastre.” – a punctat ministrul Nicu Popescu.

 Pentru contribuția substanțială avută în cadrul concursului Eurovision și în semn de apreciere pentru consolidarea imaginii și profilului cultural al Republicii Moldova în străinătate, formației Zdob și Zdub și Fraților Advahov le-au fost acordate distincțiile „Meritul Diplomatic” gradul III.

advahov medalie popescu zdob advahov zdob si zdub

Inapoi la arhiva noutaților