Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a participat astăzi, împreună cu veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, la Marşul Festiv în cinstea Marii Victorii – 9 mai, informează CURENTUL.
Participanţii s-au întîlnit la Monumentul luptătorilor pentru puterea Sovietelor, după care au mers într-un marş festiv pînă la ”Focul Veşnic” de la Complexul Memorial al Gloriei Militare „Eternitate”, unde au depus flori.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat că, în fiecare an și Partidul Comuniștilor sărbătorește Marea Victorie. „An de an venim aici, la Focul Veșnic, împreună cu poporul. Anume sub conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice s-a produs acea Mare Victorie în cel de-al Doilea Război Mondial. Noi, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, continuăm istoria glorioasă a comuniștilor, a poporului sovietic, grație căruia a și fost învins fascismul”, a menționat liderul PCRM.
Vladimir Voronin a spus că în acest an, comuniștii din Moldova au desfășurat o serie de evenimente consacrate veteranilor. „Astăzi comuniștii din toate raioanele țării desfășoară evenimente festive. În perioada cît am fost noi la guvernare au fost edificate sau reabilitate circa 800 de monumente ale ostașilor eliberatori, inclusiv și cele ridicate în cinstea conaționalilor noștri, care au plecat la război și nu s-au mai întors de pe cîmpul de luptă. Iată de ce ne-am repartizat și am mers prin localități pentru a participa, împreună cu cetățenii țării noastre, la activitățile de comemorare, organizate cu ocazia aniversării a 71-a de la Victorie”, a conchis liderul Partidului Comuniștilor.
Andriana Cheptine