Andrei Galbur, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, aflat în vizită de lucru în SUA, a avut alte întrevederi cu diferiți oficiali americani, transmite CURENTUL.
La 21 martie a.c., Ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Kurt Volker, Director executiv al Institutului Internaţional McCain și David Kramer, Director general pentru drepturile omului și democrație în cadrul acestui institut.
Totodată, interlocutorii au vorbit despre importanța programelor realizate în țara noastră sub patronatul Institutului McCain, pe final fiind abordate și ultimele evoluții politice interne din Statele Unite ale Americii.
La 21 martie 2017, Andrei Galbur a avut o întrevedere cu David Price (D-NC), Co-preşedinte al Caucus-ului pentru Republica Moldova, membru în cadrul Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților a SUA.
De asemenea, Vicepremierul a avut o întrevedere cu reprezentanții organizațiilor evreiești în Washington D.C., Coaliția națională pentru susținerea evreilor din Eurasia, Muzeul Holocaustului din Statele Unite ale Americii, Organizația neguvernamentală B’nai B’rith International și Organizația Mondială pentru Restituirea Proprietăților aparținând Evreilor.
Participanții la reuniune au convenit asupra continuării eforturilor de consolidare a cooperării cu organizațiile evreiești pe diverse domenii.
Cristina Parfeni