[ X ]
(FOTO// VIDEO) Cum a avut loc inaugurarea complexului memorial în memoria echipajului SMURD
5 Iunie

La Haragîș, raionul Cantemir, a fost inaugurat complexul-memorial în memoria echipajului aerian SMURD Iași, echipaj care și-a pierdut viața la datorie, transmite CURENTUL.

Evenimentul a început cu un serviciu divin, oficiat de un sobor de preoți din România.

Complexul memorial a fost inaugurat, panglica fiind tăiată de către Raed Arafat, secretarul de stat al MAI România și șeful Serviciului Situații Excepționale, Mihail Harabagiu.

Părinții, rudele, colegii salvatori, medici și paramedici din Republica Moldova și România, împreună cu oficialitățile prezente, dar și locuitorii satului Haragîș au depus flori la placa comemorativă, amintindu-și de cei patru membri ai echipajului.

Poșta Moldovei, a anunțat va fi pus în circulație un timbru poștal, care reprezintă imaginea echipajului aeromedical. Amintim, că la construirea acestui complex-memorial au contribuit angajații Ministerelor Afacerilor Interne din țara noastră și România, o altă contribuție fiind donațiile din partea cetățenilor solidari.

Elicopterul SMURD Iași, a dispărut de pe radare, anul trecut, pe data de doi iunie, pierzându-și viața întregul echipaj aeromedical, în drum spre o misiune de salvare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților