[ X ]
(FOTO) Vicepremierul pentru Reintegrare în vizită la Gura Bâcului
21 Aprilie

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a vizitat localitatea Gura Bâcului, situată pe malul Nistrului în Zona de Securitate, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, însoțită de consilierul la nivel înalt al UE, Kalman Mizsei, Cristina Lesnic a inspectat condițiile de activitate a posturilor de control ale forțelor comune de pacificare și a discutat situația la zi, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19 și măsurile ce se întreprind pentru respectarea normelor epidemiologice.

„În satul Gura Bâcului, Cristina Lesnic s-a întâlnit cu primarul Lilia Brehova, documentându-se despre situația din sat, activitatea agenților economici, în special a fermierilor, efectele negative asupra activității economice inclusiv pentru populația din s. Bâcioc, ca urmare a măsurilor de restricționare a circulației pentru populația din regiunea transnistreană”, se spune în comunicat.

Circulația între cele două localități a fost reluată în 2018 după 26 de ani, după podul deteriorat în timpul conflictului din 1992 a fost reparat cu sprijinul UE. Traseul este parte a drumului internațional M-14, care leagă Chișinăul și Odessa, şi a coridorului european nr.9, ce leagă Balcanii cu Odessa, Kievul și cu alte destinații importante.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților