51 de tineri din Republica Moldova au ales să îşi petreacă vacanţa la … şcoală. În perioada 2-11 iulie, ei descoperă secretele energiei regenerabile la Şcoala de Vară „ENERGEL”, care se desfășoară în acest an în satul Slobozia-Dușca, raionul Criuleni şi reuneşte elevii participanţi la etapa republicană a Competiţiei „Surse de energie regenerabilă”, transmite CURENTUL.
Acţiunea, aflată la cea de-a şaptea ediţie, este organizată de Proiectul Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Turbine eoliene din plastic uzat, colectoare solare din oglinzi, sisteme de irigare eco au luat locul telefoanelor mobile şi al altor gadget-uri intrate în uzul tinerilor. Participanții la Școala de Vară dezvoltă tehnologii de producere a energiei din obiecte uzate pe care de cele mai multe ori le aruncăm la gunoi.
„Peste ani, îmi doresc ca macheta pe care am confecționat-o să devină tehnologie adevărată și să ajute oamenii să transforme puterea naturii în energie curată”, spune Andrei Lupașco, elev la Liceul „Constantin Stere” din orașul Soroca. Împreună cu alți colegi, tânărul a transformat o antenă parabolică veche într-un dispozitiv care captează energia solară și o transformă în energie electrică.
Mariana Mereacre din Costești, Ialoveni, a venit la Școala de vară împreună cu fratele său, Maxim. Cei doi elevi sunt autorii unui proiect inedit prin care au demonstrat că banalele cutii pentru bere și apă pot furniza căldură în locuință, dacă sunt conectate la energia soarelui. Construcția făcută de ei are forma unei sobe și este concepută să capteze razele solare, iar ulterior și să încălzească aerul dintr-o încăpere.
„Îmi place ideea de a aduna la un loc adolescenții care sunt pasionați de tehnologiile eco. E o ocazie foarte bună să comunicăm între noi, să facem schimb de idei și să căutăm împreună soluții pentru provocările energetice şi de mediu”, spun tinerii.
„Scopul principal al școlii de vară este de a aduna copii din toate regiunile Moldovei, pentru a-i învăța cum să aibă grijă de natură, prin intermediul unor soluții inovative. În ultimii 7 ani mulți băieți și fete au participat la școala de vară și, în timp ce își sporeau cunoștințele despre dezvoltarea durabilă și energia regenerabilă, s-au împrietenit și au devenit susținători puternici ai practicilor de producție și consum ecologic”, spune Dafina Gercheva, Coordonatoarea Rezidentă ONU și Reprezentanta Permanentă PNUD în Republica Moldova.
În cele zece zile de şcoală de vară, elevii trăiesc un stil de viaţă prietenos naturii: economisesc consumul de energie, reciclează deșeurile, îi învaţă pe copiii și adulții din Slobozia-Dușca să sorteze gunoiul. În cadrul unor ateliere tematice, participanții construiesc propriile machete ale utilajelor de producere a energiei regenerabile și caută, împreună cu experții invitați la discuții, soluții ingenioase pentru problemele de mediu cu care se confruntă țara noastră, dar și statele din regiune. Tinerii vor vizita întreprinderi de producere a biocombustibilului şi instituţii racordate la sisteme de producere a energiei din surse regenerabile.
„Securitatea energetică și un viitor energetic durabil se numără printre prioritățile-cheie ale agendei Uniunii Europene. Tabăra Energel demonstrează, în fiecare an, că energia durabilă este importantă pentru noi și pentru toată planeta. Prin acest exemplu ne convingem că energia regenerabilă poate fi distractivă și toată lumea poate lua parte la procesul de schimbare a modului în care consumăm energia, iar tinerilor le revine un rol decisiv în acest sens”, a declarat Marco Gemmer, şef adjunct al Secţiei Proiecte în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Şcoala de vară ENERGEL este parte a iniţiativei educaţionale de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice demarată de Proiectul Energie şi Biomasă în comunităţile în care instalează centrale termice pe biomasă. Până în prezent, peste 24 000 de copii au învăţat în şcoli cursul de energie regenerabilă şi eficienţă energetică, iar mai mult de 500 au participat la Şcoala de Vară ENERGEL.
Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect realizat în 2015-2018, cu un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului (2011-2014), care a avut un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro).
Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii.
Cristina Parfeni