[ X ]
(FOTO) Trei loturi de mărfuri, fără acte de proveniență, depistate de echipele vămii
10 Iulie

Plante medicinale de proveniență neclară, articole vestimentare și alte bunuri de larg consum, estimate la zeci de mii de lei, au fost depistate de echipele mobile ale Serviciului Vamal, transmite CURENTUL.

În doar câteva ore, funcționarii vamali au operat trei rețineri de mărfuri fără acte de însoțire, ca urmare a filtrelor de control instituite în anumite regiuni din sudul țării.

Primul caz a fost consemnat în localitatea Iurievca (raionul Cimișlia), când o patrulă a echipelor mobile a identificat în trafic un cetățean al Ucrainei, care transporta în autoturismul său aproape 50 de kg de plante medicinale uscate, fără acte de proveniență.

Celelalte două rețineri au fost înregistrate câteva ore mai târziu, fiind depistate în total 400 de articole vestimentare, pentru care șoferii autoturismelor nu dețineau niciun act justificativ.

Loturile, valoarea cărora se estimează preventiv la zeci de mii de lei, au fost reținute și transmise subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal, iar persoanele implicate urmează a fi sancționate conform legislației în vigoare.

Cristina Parfeni

img-1ae7d2595cd113ec668444111dc0c2c9-v img-63d14f4cd6dbeeb3f9bc43852abf3674-v img-fcf9484dd2feea85e25eb82dd3c0bab6-v_0

Inapoi la arhiva noutaților