[ X ]
(FOTO) Tinerii admişi în Academia „Alexandru cel Bun” – iniţiaţi în arta militară
9 August

Tinerii admişi în acest an la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA) urmează, în perioada 23 iulie-24 august curent, cursul de integrare militară, desfăşurat la sediul instituţiei, transmite CURENTUL.

Potrivit comandantului interimar al Batalionului de învăţământ al AMFA, căpitan Alexandru Tanasiev, în perioada respectivă, cei 53 de tineri – fete şi băieţi – studiază tactica generală, instrucţia tragerii, regulamentele militare, instrucţia de front, pregătirea de geniu şi pregătirea medico-militară.

Sursa a specificat că instruirea are ca obiectiv familiarizarea studenţilor cu specificul artei militare şi verificarea stării moral-psihologice de adaptare la cerinţele mediului militar.

Căpitanul Tanasiev a adăugat că la final, viitorii studenţi vor executa trageri de luptă din pistolul-mitralieră AKM, la distanţa de 100 metri, la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca.

După cursul de integrare, tinerii vor depune Jurământul Militar.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților