Inspectorii ANTA, INP și IFS au continuat, în primele ore ale acestei dimineți, verificările taximetriștilor și anume a corectitudinii și calității prestării serviciilor de către aceștia, inclusiv a eliberării bonului fiscal ca urmare a încasării mijloacelor financiare în rezultatul serviciilor prestate, transmite CURENTUL.
Anunțul a fost făcut de Sergiu Bucătaru, vice-ministrul Transporturilor, pe o rețea de socializare.
„În cadrul acțiunilor de control, au fost depistați și taximetriști iliciți, care activau în lipsa actelor permisive, utilizând automobile într-o stare tehnică precară, fapt ce pune în pericol atât viața pasagerului aflat la bordul autovehiculului, cât și a celorlalți participanți în traficul rutier”, a scris Sergiu Bucătaru.
Cristina Parfeni