Denumirea acestei străzi o puteți găsi pe cele mai vechi hărți ale Chișinăului, păstrate până în zilele noastre. Acum 200 ani, atunci când întregul oraș se încadra în doar 2-3 cartiere, granița de sud-est a acestuia era strada Armenească. Aici s-au păstrat case și curți ale tuturor epocilor, cărora le-a supraviețuit strada, iar plimbarea pe ea te face să săvârșești o călătorie în timp: de la sf. sec. al XIX-lea până de la începutul sec. al XXI-lea.

Str. Armenească este una dintre străzile părții centrale a Chișinăului. Ea începe de la strada Mateevici și se întinde până la strada Cojocarilor. Lungimea ei este de 1,8 km. Până în anul 1800, ea constituia frontiera de sud-est a orașului. Atunci partea de jos a străzii trecea prin apropierea Bisericii Armenești (1804), păstrată până în zilele noastre.

Dar și strada Armenească modernă este destul de veche, partea ei de jos exista de la începutul secolului al XIX-lea. Datorită faptului că strada nu a fost pe deplin inclusă în planul urbanistic de dezvoltare (a. 1818), partea de jos a străzii Armenești, începând cu strada Alexandru cel Bun și până la sfârșitul acesteia, a rămas șerpuitoare și mai îngustă, decât partea sa superioară.

Până la acel moment, diaspora armeană a Chișinăului devenise destul de numeroasă și autoritățile orașului i-au alocat comunității armene un teritoriu separat, unde s-au stabilit gospodăriile armenești. De aici și denumirea străzii spre care din partea de vest dădea gardul trainic al acareturilor gospodăriilor.

Gospodăriile armenești („namestiile armenești”, mai târziu, împărțite de strada Bulgară) ocupau patru cartiere: între Bulevardul Ștefan cel Mare de astăzi și străzile 31 August 1989 și Tighina. Ulterior, reședința episcopală și gospodăriile armenești au ars completamente, ca urmare a unui incendiu și zona în care se aflau a fost complet reconstruită.

În anul 1889, pe pavajul de caldarâm au fost montate șine de tramvai, iar în calitate de transport public urban a început să circule tramvaiul tras de cai. Vagoanele cu pasageri erau trase de cai de-a lungul șinelor. Iar în anul 1913 tramvaiul chișinăuian a fost trecut la tracțiune electrică. Tramvaiele au circulat pe linia Armeană-Pavlovsk până în anul 1961.

Obiectul cel mai misterios și mai necunoscut, de la care, în partea sa de sus se întinde strada este Cimitirul Armenesc, numit astfel după denumirea străzii. La începutul secolului al XIX-lea el a început să fie numit pur și simplu Cimitirul Orășenesc. Anul fondării acestui cimitir nu se cunoaște, dar prima atestare a acestuia apare în documentele din anul 1811. În secolul al XIX-lea a fost locul de înmormântare tradițional al feudalilor moldoveni, al înaltelor fețe bisericești, intelectualilor și negustorilor. În anul 1859, cimitirul a fost înconjurat cu un zid, care s-a păstrat, parțial, până în zilele noastre. Cu timpul, Cimitirul Orășenesc a început să fie numit Armenesc conform străzii, care începe de la el. În cimitir sunt multe pietre funerare din vechime și monumente, deși fără îngrijirea cuvenită, acestea se distrug treptat.

În anii 1930 în această casă se afla celebra cafenea a lui C. Graur.

Această casă de locuit reprezintă arhitectura celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, fiind construită în stil eclectic. Înainte de război sub acest număr erau înregistrate 3 clădiri, până în zilele noastre a ajuns doar aceasta − №17A.

Iar complexul de clădiri de pe următoarea fotografie datează cu sfârșitul secolului al XIX-lea cu spații de locuit, magazine și depozite, reprezentând un alt stil arhitectural − constructivismul. În clădirea din dreapta, care se află mai sus primul etaj era folosit în scopuri comerciale. Pe panourile frontale până în prezent s-a păstrat încă numele ultimului proprietar al «S. Bruhis », pe partea stângă − o casă de locuit. Fațada dă impresia de zid al unei fortărețe, din cauza peretelui masiv în combinație cu ferestrele mici pătrate. În anii 1960 aici se afla garajul Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești, acum – garajul Spitalului de Urgență.

Iar în acest loc înainte era cofetăria lui Alexei Filatov. Șerbeturile din cafea, ciocolată, fructe, precum și prăjiturile, înghețata, sifonul și bomboanele de casă ale lui Filatov erau preferate de majoritatea chișinăuienilor. Atunci când s-au schimbat vremurile și în republică a apărut Fabrica „Bucuria”, Filatov a devenit unul dintre angajații săi, se spune că rețetele sale stau la baza producției acestei fabrici.

La intersecția cu strada 31 august 1989 începe teritoriul fostei gospodării armenești. La colț − sediul principal al băncii, clădirea a fost construită în anul 1995. De atunci, str. Armenească nu a mai fost construită, cu excepția reconstruirii caselor mai vechi.

În anul 1920 în acest loc a fost construit atelierul de prelucrare a lemnului al lui I. Makadzob. În 1930 clădirea a fost ocupată de C. Bedrosean. În prezent – acesta este Căminul №1al Academiei de Arte.

În anii ’20 – ’30 ai sec. al XX-lea acest loc a fost ocupat de magazinele de ceasuri și bijuterii ale lui I. Șeincher și magazinul de mezeluri H. Sigala. În anii 1950 în noua clădire a fost deschisă Librăria Orășenească № 3, în prezent se află Biblioteca Publică de Drept.

Iar pe aici puteți intra în curți și să ajungeți în curtea fostelor gospodării armenești. Această ulicioară cu siguranță îi este cunoscută practic fiecărui chișinăuian, căci a vizitat, fără îndoială, Biroul de Inventariere Tehnică (ITO).

Gospodăria Armenească a intrat în istorie prin faptul că pe teritoriul său au fost cazați și au fost formate drujinele voluntarilor bulgari, care au intrat în armata rusă, ce a dus lupte în Războiul ruso-turc din anii 1877-1878.

Pe clădirea Ministerului Industriei Alimentare, situat pe teritoriul fostei gospodării, puteți vedea o placă memorială, instalată în aprilie 1977 în cinstea comemorării a 100 de ani de la acest eveniment.

În partea de jos a plăcii de bronz este inscripția: „Aici, în fosta Gospodărie armenească, în martie-aprilie 1877, sub comanda general-maiorului N.G. Stoletov s-au format drujinele de voluntarii”, iar în partea de sus − un basorelief și cuvintele „Libertate sau moarte”.

După intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare, pe dreapta, la colț, se afla înainte o clădire cu un etaj și mansardă, cu rizalite, medalioane și acoperiș stilizat, casă care a aparținut lui Maximilian Pautînschi, construit în anul 1894. În curând, o parte a clădirii a fost luată în arendă de Șimon Cogan, care și-a deschis aici faimoasa „Farmacie Cogan” După revoluție, Cogan a cumpărat întreaga clădire. „Farmacia Cogan” a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai jos, pe stradă se înalță clădirea construită în anul 1901. Arhitect – A. Bernardazzi. Această clădire a avut cel mai mare noroc: fațada și-a păstrat decorul original, cu abundența de detalii arhitecturale. A. Bernardazzi a folosit aici o combinație a 2 stiluri arhitecturale: eclectismului și modernismului. Cândva acesta a fost un complex locativ, în prezent − Procuratura Municipală.

După intersecția cu strada Alexandru cel Bun, strada Armenească se îngustează în mod semnificativ. Pe dreapta în fotografie −casă, tipică pentru arhitectura aristocratică a orașului Chișinău de la mijlocul secolului al XIX-lea. Proprietarul acesteia − Michael Zoti, de origine grec, în anii 1880, a fost membru al Dumei orășenești din partea comunității grecești.

În anul 1940 clădirea a fost ocupată de Școala Elementară.

În partea de jos a străzii − case vechi particulare. Aici strada șerpuiește la dreapta și în jos, traversând strada Octavian Goga. În clădirea din centrul fotografiei s-a aflat cândva prima biblioteca publica din Chișinău. Inițial casa a fost construită pentru acces public și nu pentru uz individual. Ea a fost înălțată în primul deceniu al secolului al XX-lea.

Casele din adâncul curții de pe strada Armenească sunt considerate valoroase monumente de arhitectură urbană, fiind tipice pentru Chișinăul sec. al XIX-lea.

Din anul 1918 pînă în 1940 strada a fost redenumită, devenind Cetatea Albă și Mareșal Pietri Badoglio. Iar după război și-a primit vechea denumire.

După război, strada a continuat să fie construită.

Cea mai mare reconstrucție în perioada de după război a cunoscut-o partea centrală a străzii, în special, la intersecția cu bulevardul central, unde în anii 1950 au fost construite blocuri cu 4 etaje, cu încăperi de locuit și magazine cu ornamente exterioare în stilul arhitecturii naționale.

În anii 1960-70 au fost construite case și magazine, întreprinderi de acordare a serviciilor, organizații de construcții și proiectare.

Clădirea Policlinicii №1 a fost construită în anii 1980. Anume în această parte a clădirii se afla atunci Clinica de Traumatologie. În prezent, aici se află Asociația Teritorială „Centru”, Laboratorul de Medicina Nucleară, Departamentul de traume și ortopedie și Departamentul Spitalului de Urgență, Laboratorul Imunologic.

Din anii ’90 și până în zilele noastre pe stradă nu au mai fost construite clădiri noi, cu excepția reconstrucției unor case mai vechi.

sursa: m.moldovenii.md