Sectoarele Poliției de Frontieră Valea Perjei și Copceac au fost inspectate de către șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, transmite CURENTUL.
Deplasarea de serviciu în teritoriu s-a realizat în contextul evaluării activității de frontieră, dar și de control a gradului de excludere a unor lacune, depistate în vizitele anterioare.
Astfel, la SPF Valea Perjei, ca urmare a controlului pe teritoriul subdiviziunii s-a punctat necesitatea menținerii în ordine a echipamentului de serviciu și revizuirea planurilor de lucru al patrulelor pe perimetrul din competență. La fel, a fost apreciat că o parte din problemele de iluminare a Sectorului și a terenurilor adiacente, cât și conexiunile IT, au fost înlăturate. Un subiect aparte l-a constituit climatul psihologic al personalului, în acest sens s-a cerut de identificat compromisuri în cazul existenței unor divergențe dintre conducere și subalterni. Corneliu Groza a precizat că nu va tolera intrigile și dezordinea, care pot afecta grav activitatea de frontieră.
Cu referință la punctul de trecere Ceadâr-Lunga 2, structură din gestiunea Sectorului, a fost expusă propunerea de actualizare a panourilor informative.
Deși SPF Copceac este unul din cele mai vechi Sectoare de frontieră și care necesită o reparație capitală, conducerea IGPF și-a exprimat mulțumirea față de colegi că le reușește să mențină curățenia pe teritoriul subdiviziunii și activitatea de serviciu se desfășoară în regim normal, fără abateri de la lege.
Acestea au fost ultimile două Sectoare inspectate în regiunea sudică a țării, acum o săptămână conducerea IGPF s-a aflat în vizită de lucru la SPF Leova, SPF Toceni și SPF Gotești.
Cristina Parfeni