Scuarul Mihai Eminescu va fi reparat și amenajat. Despre aceasta anunță Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, transmite CURENTUL.
„Mulți nici nu cunosc că acolo este bustul poetului Mihai Eminescu, deoarece nu se vedea din cauza pieței improvizate”, scrie pe o rețea de socializare Ion Ceban.
De asemenea, Ion Ceban precizază că pentru comercianți va fi amenajat un alt loc, unde vor fi create condiții mai bune, dar și din punct de vedere estetic pentru oraș.
„În acest sens a fost realizată o schiță de proiect, care urmează să fie prezentată, iar locul prevăzut ar putea fi tot în centrul orașului în spatele Catedralei, pe strada pietonală, sau în altă locație și se va numi „Aleea artiștilor de creație, expoziție cu vânzare”.
Din păcate, oamenii sunt duși în eroare, iar noi le explicăm că de fapt venim cu propuneri și condiții mult mai eficiente. Am organizat ședințe referitor la acest subiect, sâmbăta ne vom întâlni din nou pentru a discuta cu comercianții.
Inima capitalei trebuie să arate altfel”, mai scrie Ion Ceban.
Cristina Parfeni