Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI în urma precipitațiilor abundente sub formă de ninsoare au fost create trei grupe operative mobile din cadrul IGSU care monitorizează situația pe următoarele trasee: Chișinău –Anenii Noi – Ștefan Vodă, Chișinău – Hâncești – Leova – Cantemir – Cahul, Chișinău – Cimișlia – Comrat, transmite CURENTUL.
La lucrările de curățare a drumurilor sunt implicate 79 unități de tehnică cu 92 de persoane. Pe parcursul ultimelor ore salvatorii și pompierii au efectuat trei operațiuni de deblocare a mijloacelor de transport. Acțiunile salvatorilor au avut loc pe segmentul Vulcănești – Burlăceni, Bulboaca, raionul Anenii Noi, Fundul Galbenii raionul Hâncești.
Conform Inspectoratului Poliției de Frontieră, toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal. La lucrările de prevenire și lichidare a situațiilor excepționale în republică sunt antrenate 131 autospeciale și 268 angajați din cadrul IGSU.
Cristina Parfeni