Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, continuă vizitele de lucru în regiunile țării. Astăzi a mers la sud, informează CURENTUL.
„Astăzi, am mers în raionale de sud: Cahul și Cantemir. Tradițional, voi avea întrevederi cu autoritățile locale, agenții economici, voi vizita spitalele raionale, veteranii și familiile numeroase. La Cahul am avut o întrevedere cu Marcel Cenușă, președintele raionului, cu care am discutat problemele social-economice din regiune, inclusiv cele din agricultură. În mod special, am vorbit despre situația epidemiologică. O atenție sporită am acordat procesului de realizare a proiectelor de infrastructură din raion. Am dat asigurări că actuala conducere a țării va acorda tot sprijinul necesar în acest sens. În continuare, am mers la spitalul raional Cahul, pentru a mă documenta la fața locului cu măsurile întreprinse în vederea combaterii răspîndirii virusului COVID-19. Instituția medicală are o capacitate de 334 de paturi, iar în prezent, aici se tratează 32 de pacienți infectați cu coronavirus, alții șapte se află sub monitorizare. Pe perioada epidemiei, în raionul Cahul au fost testate 1001 persoane, dintre care 230 au fost diagnosticate pozitiv, 61 s-au vindecat, patru au decedat. Am adresat mulțumiri administrației și personalului spitalului pentru eforturile colosale pe care le depun în lupta cu pandemia și le-am comunicat despre decizia de a declara anul 2020 – An al lucrătorului medical, drept recunoștință pentru contribuția lor enormă în protecția sănătății publice. Totodată, am oferit unui grup de medici Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare, în prima parte a zilei.
Totodată, Igor Dodon a anunțat, ulterior, că s-a familiarizat cu activitatea a doi agenți economici din raionul Cahul.
„Primul a fost fabrica de producere a brânzelelor, fondată în anul 1994, de către Consiliul Raional. Astăzi, întreprinderea se confruntă cu dificultăți, acumulînd datorii față de furnizorii de materie primă și bugetul local, din care cauză planul de producție este realizat în proporție de doar 10%. Reieșind din situația creată, am menționat că voi acorda întreprinderii susținere din partea statului. Cel de-al doilea agent economic a fost SRL Nadslavit, specializată în cultivarea grîului, orzului, porumbului, florii soarelui, rapiței, precum și a legumelor. Se preconizează majorarea suprafețelor însămînțate și asigurarea sistemului de irigare pe o suprafață de aproximativ 2000 de hectare. Totodată, această gospodărie țărănească se confruntă cu mai multe probleme, una din ele fiind – inundațiile frecvente a semănăturilor din cauza revărsărilor rîului Prut. Am dat asigurări că vom oferi ajutor acestei gospodării, subliniind că susținerea sectorului agricol este una din prioritățile conducerii țării”, a mai scris Dodon.
Șeful statului a mai spus că, în cadrul vizitei în raionul Cahul, a mers la doi veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei. „Alexandru Cocoș, în vîrstă de 96 de ani, locuiește în satul său natal, Giurgiulești. A plecat pe front în anul 1943. După război a revenit la baștină unde a lucrat în portul din orașul vecin Reni, iar ulterior, pînă la pensie a muncit la calea ferată Giurgiulești. Al doilea veteran este Ilia Axionov, în vîrstă de 98 de ani. A participat la luptele pentru eliberarea Moscovei din decembrie 1941, a luptat în componența Frontului de Vest, apoi în cel de-al Doilea Front Baltic. A ajuns pînă la gradul de căpitan al serviciului medical, s-a învrednicit de Ordinul Marelui Război pentru Apărarea Patriei de gradul I și II, Medalia „Pentru Merite Militare” și alte distincții. După război, timp de mai mulți ani, a îndeplinit serviciul militar în trupele de grăniceri, apoi a activat în organele de partid. I-am felicitat cordial pe ambii veterani cu ocazia Zilei Victoriei care a fost marcată recent și le-am înmînat cea mai înaltă distincție a țării – Ordinul Republicii. Le-am dorit multă sănătate și bucurii alături de cei dragi. În continuare, am vizitat două familii cu mulți copii. Una dintre acestea, familia Frigioi, crește și educă tripleți. Le-am dorit multă sănătate, bucurii și bunăstare, le-am dăruit electrocasnice de care au mare necesitate, cărucioare, scutece, hrană pentru copii și jucării. Familia Bîtlan crește și educă patru copii, unul din ei avînd probleme de sănătate. Capul familiei este, de asemenea, o persoană cu dizabilități, însă lucrează pentru a-și întreține familia. Am dorit tuturor sănătate și bunăstare și le-am dăruit un frigider și jucării”, a mai scris Dodon, pe o rețea de socializare.
Președintele a mai vizitat și Portul Internațional Liber Giurgiulești – „un nod de transport unic în Moldova, situat la intersecția granițelor Republicii Moldova, României și Ucrainei, amplasat pe Dunărea de Jos și având statut de port fluvio-maritim datorită prevederilor Convenției privind regimul Dunării”. „Portul Giurgiulești include un terminal petrolier, cerealier și de pasageri, un nod feroviar care face legătura între Moldova și țările vecine. Am relatat administrației întreprinderii că în 2005-2009, în calitate de vice-ministru al Economiei, apoi ministru și prim-viceprim-ministru, am monitorizat construcția instalațiilor portuare și modernizarea infrastructurii din zonă. Am discutat despre situația actuală de la Portul Giurgiulești. În special, despre necesitatea de adâncire a albiei râului pentru a putea primi nave de o capacitate mai mare. Am dat asigurări conducerii întreprinderii că vom oferi tot sprijinul necesar din partea statului pentru dezvoltarea acestui port, care joacă un rol important în dezvoltarea comerțului exterior al Moldovei”, a spus șeful statului.
Andriana Cheptine