Un pod modern, construit din fonduri europene, a pus capăt problemelor cu care se confruntau de ani buni locuitorii satelor Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, și Proteagailovca, o suburbie a orașului Bender. Podul care lega cele două localități risca să se prăbușească de la o zi la alta, iar oamenii își puneau viața în pericol ori de câte ori îl traversau, transmite CURENTUL.
Construcția nu fusese reparată în totalitate niciodată în ultimii patruzeci de ani. Provocările începeau odată cu ploile de toamnă, iar noroiul era la ordinea zilei luni în șir pentru cei peste 5 mii de locuitori ai satului Hîrbovăț. Apa inunda drumul când venea o ploaie mai mare, iar burlanele imense din care era construit ajunse să fie înfundate în pământ, formând o groapă imensă. Cel mai greu le venea copiilor care mergeau zilnic în drum spre școală.
Așa vechi și avariat cum era, podul era un punct de legătură directă dintre cele două sate, dar și singura cale de acces pentru mașinile de mare tonaj care transportă, la Chișinău, producția de la fabrica avicolă din Hîrbovăț, unde muncesc sute de oameni de pe ambele maluri.
Pentru că problema se agrava cu fiecare zi, primăria a identificat încă în anul 2011 resurse pentru elaborarea proiectului tehnic de reconstrucție a podului, iar în anii următori a apelat la mai multe fonduri naționale și internaționale pentru a găsi bani ca să realizeze proiectul.
Soluția a venit din partea Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Datorită finanțării oferite de UE în valoare de peste 2,9 mln. de lei, podul a fost reconstruit din temelie, iar o porțiune de drum adiacent, cu lungimea totală de 500 de metri, reparată capital.
Lucrările de reconstrucție au început în anul 2016 și s-au finalizat în decurs de câteva luni. Acum locuitorii din Hîrbovăț nu mai sunt nevoiți să înfrunte noroiul, în zonă nu mai există risc permanent de accidente rutiere, iar cele două sate au un punct de legătură sigur.
Măsurile de sporire a încrederii între cele două sate sunt prevăzute într-un plan de acțiuni pe termen lung. Una dintre acestea se va desfășura în lunile următoare, când locuitorii satului Hîrbovăț, împreună cu cei din Proteagailovca, planifică să sădească o fâșie de copaci pe terenul aferent podului.
Podul de la Hîrbovăț este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.
Cristina Parfeni