[ X ]
(FOTO) Peste 300 tineri încorporați în Brigada de infanterie motorizată „Dacia” au depus jurământul militar
29 August

Peste 300 de tineri încorporați în Brigada de infanterie motorizată „Dacia” au depus astăzi jurământul militar, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Cahul, transmite CURENTUL.

Prezent la festivitate, ministrul Apărării, Eugen Sturza, i-a felicitat pe cei 362 de soldați cu ocazia evenimentului, încurajându-i să depună efort și străduință pentru a însuși arta militară.

„Vă îndemn, dragi ostași, să acumulați cât mai multe cunoștințe și experiență în perioada stagiului militar obligatoriu! Să fiți disciplinați și să-i faceți mândri pe comandanții și pe părinții voștri, iar la final, atunci când va trebui să luați o decizie, vă invit să vă alăturați militarilor profesioniști, militarilor care vor pune în aplicare cele mai bune practici de modernizare şi reformare a Armatei Naţionale”, a spus Eugen Sturza.

În cadrul evenimentului, părinţii şi rudele soldaţilor care au depus jurământul au urmărit un program de exerciţii demonstrative la instrucţia de front.

De notat că după depunerea jurământului militar, ostaşii vor beneficia de patru zile de concediu.

Serviciul militar în termen durează 12 luni.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților