Cel mai frumos și înalt Pom de Crăciun din țară a fost inaugurat, sâmbătă, 8 decembrie, în piața Vasile Lupu din centrul Orheiului, în prezența a mii de oaspeți. Astfel, Orheiul poate pretinde deja și la titlul de „capitala de iarnă” a Republicii Moldova, transmite CURENTUL cu referire la orhei.md.
Startul sărbătorilor de iarnă la Orhei a fost dat într-un mod neobișnuit: orașul s-a transformat în poveste, în care a fost adusă feeria sărbătorilor de iarnă după ce Moș Crăciun a aprins luminițele cu bagheta sa magică.
Potrivit autorităților, cei mai fericiți au fost copiii, care s-au ales cu daruri de la „cel mai bun dintre bunici”.
Iar până la aprinderea luminițelor, orheienii, alături de autoritățile locale în frunte cu primarul Ilan Șor, au mărșăluit pe strada principală din oraș, în compania unei parade a Moș Crăciunilor, conduși de un Moș Crăciun uriaș, de aproape 4 metri. Nu mai puțin neobișnuit a fost și Moșul care a venit călare pe un impresionant bolid pe două roți.
Cu acest prilej, primarul de Orhei, Ilan Șor a ținut un discurs în fața oamenilor, în care a menționat că va face tot posibilul ca și în acest an Orheiul să ofere cele mai frumoase sărbători de iarnă locuitorilor, dar și oaspeților săi. „În această vară, Orheiul a primit titlul de capitală de vară a țării. Acum, devenim și capitala de iarnă a Republicii Moldova”, a declarat Ilan Șor, dând asigurări că va depune toate eforturile pentru a construi nu doar Orheiul, dar Republica Moldova în general, și de a o transforma în țara în care fiecare să vrea să trăiască.
Sărbătoarea a continuat cu un concert, unde mii de orășeni s-au distrat pe acordurile muzicii preferate. Printre cei care au încântat publicul și au creat atmosferă de sărbătoare au fost băieții de la Brio Sonores, Doinița Gherman și alții.
Ca în fiecare an, bradul este amenajat în centrul orașului. Pomul de Crăciun are o înălțime de 24 de metri și este decorat cu ghirlande și instalații noi, create special pentru Orhei. În acest an, Pomul de Crăciun a fost împodobit și cu jucării noi.
Tot aici, a fost inaugurat un orășel de poveste cu eroi și personaje îndrăgite de copii, zone foto, figurine, dar și alte decorațiuni pe tematica sărbătorilor de iarnă.
Orășelul de poveste din preajma bradului a fost împodobit cu zeci de kilometri de instalații luminoase și mii de becuri multicolore. Au fost aduse și șapte figurine noi, care vor bucura picii veniți să admire cel mai frumos Pom de Crăciun din țară. Mașinuța lui Moș Crăciun, ursulețul și omul de zăpadă sunt doar câteva dintre figurinele care împodobesc centrul Orheiului și ademenesc copiii să-și facă poze alături de părinți. Mulți dintre cei prezenți au ținut să se fotografieze și alături de cel care a organizat în așa mod sărbătoarea – Ilan Șor.
Și intrarea în piața Vasile Lupu, unde este amplasat bradul, este neobișnuită. Aici, a fost improvizată o cutie enormă pentru cadouri, unde vizitatorii pot face și poze.
Strada Vasile Lupu a fost împodobită, în acest sens, cu instalații luminoase și elemente decorative de sărbătoare. Iar centrul orașului este acoperit cu o cupolă de luminițe, care redă spiritul și feeria sărbătorilor de iarnă.
În premieră, în acest an, 16 sectoare ale orașului Orhei au fost decorate în stilul sărbătorilor de iarnă.
Ca în fiecare an, orașul Orhei îi uimește pe localnici și oaspeți prin decorul și calitatea evenimentelor organizate în perioada sărbătorilor de iarnă și a devenit un oraș de poveste gata să concureze cu alte orașe europene.
Datele statistice arată că în perioada sărbătorilor de iarnă, oraşul Orhei este vizitat de zeci de mii de oameni din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare.
Decizia de a instala un brad artificial vine din partea edilului Ilan Șor, care acum trei ani l-a făcut cadou orașului pentru a salva brazii vii.
Anul trecut, Pomul de Crăciun din Orhei a ajuns în topul celor mai frumoși brazi de Crăciun din întreaga lume. Portalul fotografic din Ucraina LB.ua a publicat o selecție de pomi de Crăciun din lume care împodobesc principalele piețe și străzi ale orașelor. Astfel, bradul din Orhei a concurat alături de marele orașe ale lumii precum Kiev, Londra, Berlin, Budapesta, Roma, Vilnius, Vatican, Praga, Gouda, Atena, Hong Kong, Varșovia, Paris, Beirut, Yangon, dar și alte mari metropole.
Cristina Pendea