În scopul dezvoltării colecțiilor de stat cu opere de artă plastică, dar și a susţinerii, promovării și dezvoltării fenomenului artistic din Republica Moldova, Consiliul de experți pentru estimarea, omologarea și achiziționarea operelor de artă plastică al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării s-a întrunit în vederea achiziționării lucrărilor de artă.
Grupul de experți a selectat 22 opere de artă plastică în sumă de 525 mii lei – creații valoroase ale artiștilor autohtoni, care vor completa colecțiile Muzeului Național de Artă al Moldovei.
În acest sens, au fost achiziționate lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă realizate de către artiști notorii din Republica Moldova, precum Valentina Rusu-Ciobanu, Elena Bontea, Olga Orlov, Sergiu Cuciuc, Elena Bontea, Dumitru Peicev, Vasile Nașcu, Ion Sfeclă, Nicolae Coșofană, Timotei Bătrânu, Tudor Catarga, etc.
Menționăm că, colecţia de artă naţională al Muzeului Național de Artă al Moldovei numără peste 21 mii de lucrări realizate în diverse genuri, tehnici și domenii și reprezintă o sinteză de peste un secol a artei naţionale, reflectând în acelaşi timp principalele tendinţe şi caracteristici ale acesteia.
Amintim că, colecția de artă națională a Muzeului Național de Artă al Moldovei a fost completată prin intermediul Consiliul de experți pentru estimarea, omologarea și achiziționarea operelor de artă plastică al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în anul 2016.
Cristina Pendea