Ceremonia de acordare a gradelor speciale pentru mai mulți funcționari cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, astăzi, transmite CURENTUL.
La eveniment au fost prezenți, conducerea MAI, șefii subdiviziunilor, familiile ofițerilor avansați și veterani.
Astfel, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, au fost avansați în gradul special următor de Comisar- șef, 8 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, care își desfășoară activitatea în diferite direcții din cadrul aparatului central al MAI.
În cadrul ceremoniei, ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, a mulțumit angajaților avansați în grad, pentru aportul adus în interesul instituției și rezultatele obținute în timp, dar și despre rolul celor care stau în spatele succeselor acestora, membrii familiilor.
„Nu știu sigur ce trebuie să faci ca să devii maestru în artă sau în sport, sau cât trebuie să muncești pentru ca să devii un bun specialist în economie sau știință, dar știu sigur câtă dedicație și răbdare trebuie să ai ca să ajungi la grade de comisar-șef, este o muncă enormă cu multe sacrificii și cu multe încercări, la care Dumneavoastră ați făcut față”, a spus ministrul de Interne în mesajul său.
Menționăm că, această modalitate de acordare a gradelor speciale, a fost organizată în premieră la inițiativa conducerii MAI în luna iunie a acestui an și are drept scop promovarea valorilor militare din sistemul Afacerilor Interne și a tradițiilor frumoase în rândul ofițerilor.
Cristina Pendea