Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc a avut o întrevedere cu un grup de elevi din clasele a XII-a, ai liceului „Petre Ștefănucă”, orașul Ialoveni. Liceenii au avut ocazia să-l întrebe pe ministru activități din viața personală, detalii din experiența de afacerist, dar și de ministru, transmite CURENTUL.
Pentru început, Iurie Chirinciuc le-a povestit tinerilor cum a ajuns om de afaceri și ce cunoștințe trebuie să aibă aceștia pentru a ajunge oameni de succes. Apoi, oficialul le-a prezentat și proiecte din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Unul dintre acestea este șoseaua de ocolire a municipiului Chișinău, care tranzitează și o parte din orașul Ialoveni. Astfel, locuitorii acestei urbe vor fi printre primii beneficiari ai acestui drum, care urmează să fie construit până în anul 2020. Și asta pentru că nu vor mai fi nevoiți să stea în ambuteiaje, atunci când vor dori să vină în Chișinău, ori să tranziteze capitala pentru a se deplasa în alte regiuni ale Republicii Moldova.
Un alt proiect care urmează să fie dezvoltat în parteneriat cu Primăria orașului Ialoveni este lansarea mai multor troleibuze fără fir, care vor face conexiunea cu municipiul Chișinău. Iurie Chiriniuc a spus că acest proiect ar urma să fie gata în cel mult doi ani, iar astfel problema transportului dintre Ialoveni și capitală va fi soluționată.
La ședință a participat și directorul Î.S. „Air Moldova”, Iulian Scorpan. Acesta le-a povestit elevilor despre performanțele companiei aeriene, care în anul 2016 a avut o cifră de afaceri foarte mare, profitul fiind de aproape 10 milioane de lei.
După discuția cu directorul „Air Moldova”, dar și cu ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc, tinerii elevi au avut parte și de o excursie pe Aeroportul Internațional Chișinău. Pentru început au fost duși în sala de așteptare a pasagerilor, iar mai apoi au putut vedea care este procesul de verificare a biletelor de călătorie, a actelor de identitate, dar și a bagajelor de mână sau de cală. Mai apoi, vizitatorii au mers și pe pista aeroportului. Acolo au văzut cum sunt parcate aeronavele, care este procedura de îmbarcare/debarcare a pasagerilor, dar și deservirea la sol. La final, aceștia au fost duși în sala de sosire. Acolo le-a fost explicată procedura de verificare a pasagerilor la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, dar și modalitatea de preluare a bagajelor.
Cristina Parfeni