[ X ]
(FOTO) Militarii au învăţat să transporte muniții în condiții de siguranță
14 Iunie

Centrul de Armament și Muniții (CAM) al Armatei Naționale a desfăşurat, în perioada 4-14 iunie curent, un curs de instruire privind transportarea munițiilor în condiții de siguranță, transmite CURENTUL.

Potrivit şefului CAM, locotenent-colonel Grigore Raţă, activitatea, organizată cu sprijinul Misiunii OSCE în Republica Moldova, a avut ca obiectiv familiarizarea participanților cu practicile, politicile şi procedurile de organizare și desfășurare a transportării mărfurilor periculoase, inclusiv a muniţiilor.

Sursa citată a menţionat că participanţii s-au documentat cu cele mai bune practici naţionale şi internaţionale în domeniu, având ca instructori militari ai Armatei Naţionale, asistaţi de un grup de experți din Germania și Confederația Elvețiană.

Cei 12 absolvenţi ai cursului şi-au primit astăzi diplomele, în cadrul unei ceremonii, desfăşurate la ministerul Apărării, la care au participat Secretarul General de Stat Radu Burduja, reprezentanţii Misiunii OSCE în Republica Moldova, Ambasadei Germaniei în ţara noastră şi Forţelor Armate  ale Confederației Elvețiene.

Radu Burduja a declarat că pentru ministerul Apărării este importantă siguranţa și securitatea pe timpul transportării mărfurilor periculoase, în special a munițiilor, iar această condiţie poate fi realizată doar de specialişti în domeniu  instruiţi în conformitate cu cerinţele Acordului European de transportare a mărfurilor periculoase pe cale rutieră.

În acest sens, Radu Burduja, a mulţumit misiunii OSCE în Republica Moldova şi ţărilor partenere – Elveţia şi Germania, pentru sprijinul acordat la desfăşurarea cursului respectiv şi implementarea Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor, semnat la 28 octombrie2010.

Cursul de instruire privind transportarea munițiilor în condiții de siguranță, în cadrul căruia au fost pregătiţi 11 militari ai Armatei Naţionale şi un reprezentat al Serviciului de Informare şi Securitate, a avut loc în perioada 4-14 iunie curent, la Centrul de Armament şi Muniţii. Responsabilitatea de a desfăşura următoarele instruiri în domeniu a fost preluată de Armata Naţională de la partea elveţiană.

DSC_0733

DSC_0745

IMG_0130

IMG_0141

IMG_0166

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților