[ X ]
(FOTO) Militarii Armatei Naţionale participă la exerciţiul „Scutul Păcii 2017”
23 Iunie

Circa 200 de militari din Batalionul 22 de menţinere a păcii şi Brigada „Moldova” participă la exerciţiul „Scutul Păcii 2017”, care se desfăşoară în perioada 19-23 iunie curent, la Centrul de instruire a Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţi, transmite CURENTUL.

Potrivit comandantului exerciţiului, locotenent colonelul Serghei Iliciuc, scopul aplicaţiilor este instruirea efectivului Batalionului 22 de menținere a păcii în domeniul planificării și organizării operaţiunilor de menținere a păcii în componența unui contingent multinațional.

Sursa a menţionat că în cadrul acestor aplicaţii are loc autoevaluarea subdiviziunilor Batalionului 22 de menținere a păcii, conform Conceptului Capabilităților Operaționale (OCC).

Militarii au fost testaţi la îndeplinirea misiunilor specifice teatrelor de operații internaţionale cum ar fi: patrularea, convoiul şi escorta, percheziţia persoanelor civile şi tehnicii auto la punctele de control, asigurarea securităţii obiectivelor strategice, precum şi evacuarea medicală şi acordarea primului ajutor medical.

OCC este un instrument de colaborare în cadrul Programului Parteneriat pentru Pace, exprimat prin implementarea standardelor occidentale în instruirea şi evaluarea subunităţilor Armatei Naţionale pentru participare în operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii. Armata Naţională a aderat la OCC în anul 2007.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților