Inspectorii Serviciului Piscicol au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, acțiuni de inspectare a lacului de acumulare Dubăsari (Nistru), transmite CURENTUL.
Astfel, au fost depistate și ridicate 14 plase monofilament și 2 undițe de fund instalate de către braconieri pe sectorul cuprins între satele Oxentea și Holercani, r-nul Dubăsari.
12 pescari s-au ales cu câte o amendă, deoarece nu au respectat regulile de protecție a resurselor piscicole, pescuind fără permis.
Suma totală a amenzilor constituie 3 700 lei. În jur de 60 de pescari sportivi și amatori care pescuiau cu acte în regulă fiind verificați de către inspectori.
La fel, în perioada de referință, Inspecția Piscicolă sectorul Briceni-Edineț a depistat 3 persoane care pescuiau fără permis pe râul Prut în preajma satului Corpaci, r-nul Edineț, aplicând amenzi în mărime de 300 lei fiecăruia.
Cristina Parfeni