Zeci de piloți din România, Ucraina, Cehia, Israel, Ungaria, Belarus dar și Republica Moldova au participat la finala „Campionatului Național de Autocross”, care s-a desfășurat pe circuitul din localitatea Colonița, transmite CURENTUL.
Evenimentul ajuns la cea de a doua ediție, s-a desfășurat sub egida Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și vine să încurajeze desfășurarea legală a raliurilor, pe trasee specializate.
Pe tot parcursul evenimentului, un elicopter al Întreprinderii de Stat Moldaeroservice a survolat deasupra circuitului pe care se desfășura competiția pentru a fi evitate anumite incidente. De asemenea, doritorii de senzații tari au avut parte și de o călătorie contra-cost.
Republica Moldova a obținut trofeul la categoria o mie 6 sute centimetri cubi. Marele câștigător a fost pilotul Igor Cardașciuc.
De asemenea, în cadrul evenimentului cei mai buni drumari, dar și transportatori au fost premiați cu diplome din partea Guvernului Republicii Moldova.
Persoanele premiate cu diplome de Gradul l sunt:
Teleman Veaceslav – director interimar la „Administrația de Stat a Drumurilor”;
Ambrosii Gheorghe – șeful Direcției Transport Rutier, MTID;
Bahnă Petru – șef sector Rezina, Societatea pe Acțiuni Drumuri-Orhei;
Trestian Valerii – directorul societății pe acțiuni Drumuri-Râșcani;
Vrabii Iurie – expert superior S.C. „EXPRES-TEST-AUTO”;
Reus Mihail – director FPC „Remta-Transport-Privat”;
Pascal Grigore – șef serviciu, Centrul de Instruire a Personalului pentru Transporturi Internaționale;
Cirupita Alexandr – administrator la „ALEX NORD TRANS SRL”;
Pereman Mihail – director adjunct al „LOREDANTRANS SRL”;
Persoanele decorate cu diplome de gradul ll sunt:
Croitoru Vladimir – director la S.A. „Drumuri -Strășeni”;
Rotari Ghenadie – manager transport „PREMIERTRANS SRL”;
Diplome de gradul lll au obținut:
Lupei Vasile – mașinist autogreder la S.A.„Drumuri-Ialoveni”;
Distincțiile au fost înmânate de viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Vitalie Rapcea, dar și de consilierul prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, Dragoș Hîncu.
Cristina Parfeni