Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Comisar european pentru moneda euro şi dialog social, dar și cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii cu Valdis Dombrovskis principalul subiect abordat în cadrul discuţiilor a vizat situaţia economică din Republica Moldova, perspectivele de dezvoltare, ulterior încheierii Acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi respectiv modul în care realizarea acestei etape importante va impulsiona cooperarea cu UE pe anumite domenii.
Comisarul Valdis Dombrovskis a confirmat disponibilitatea UE de a susţine aceste reforme, inclusiv prin oferirea unui program amplu de asistenţă macro-financiară în cazul în care va fi solicitată de Republica Moldova.
Întrevederea Prim-ministrului cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a vizat situația politică din Republica Moldova și prioritățile de reformă în contextul agendei europene.
Donald Tusk a apreciat rezultatele obținute de autorități în realizarea angajamentelor asumate și voința fermă de a atinge obiectivele stabilite.
Cristina Pendea