[ X ]
(FOTO) Guvernul în discuții cu autoritățile locale din Criuleni. Au fost vizate mai multe probleme locale
5 Iulie

Determinarea autorităților publice centrale de a se implica activ în soluționarea problemelor din localități a fost reconfirmată astăzi, în cadrul ședinței comune a membrilor Cabinetului de miniștri cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Criuleni, transmite CURENTUL.

Premierul a menționat că ține să afle din prima sursă despre problemele pe care le au oamenii din regiune, pentru a identifica în comun posibilitățile de soluționare a acestora.

„Este una să vezi problemele de la birou și este altceva când vorbești direct cu oamenii. Pentru a realiza lucruri frumoase pentru cetățeni trebuie să ne unim, să aducem critici unde se merită, dar și să rezolvăm prin dialog problemele. Nu am avut niciodată mesaje triumfaliste. Am numit lucrurile pe nume așa cum sunt și răspundem pentru acțiunile noastre”, a spus prim-ministrul. Pavel Filip a menționat că eforturile depuse de Executiv sunt orientate în continuare spre îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, dar și reîntoarcerea oamenilor plecați peste hotare. Datorită creării noilor locuri de muncă, o parte din ei au revenit acasă, iar numărul de persoane care aleg să emigreze este în scădere.

În această ordine de idei, premierul a vorbit despre acțiunile întreprinse de Executiv pentru creșterea economiei, stabilizarea sistemului bancar și dezvoltarea mediului de afaceri. În urma sporirii veniturilor la buget, au fost realizate măsuri sociale precum majorarea indemnizațiilor, reforma pensiilor și demararea reformelor în sănătate, care vor duce la îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală.

Drept proiecte cu impact inițiate de Executiv au fost menționate programele „Prima Casă” și „Drumuri bune pentru Moldova”, în cadrul ultimului în raionul Criuleni vor fi reparate 32 km de drumuri naționale și locale, valoarea totală a lucrărilor fiind de aproape 50 milioane de lei.

Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii, reprezentanții APL au solicitat susținerea Guvernului în cea ce ține de reabilitarea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare. Premierul a menționat că soluții la această problemă au fost deja identificate, accentuând importanța gestionării eficiente a mijloacelor financiare din fondul ecologic. În cadrul acestuia, pentru proiecte de reabilitare în raionul Criuleni sunt prevăzute peste 16 milioane de lei.

De asemenea, au fost discutate problemele transportatorilor din raion, iar premierul a solicitat autorităților responsabile soluționarea, în timp de o săptămână, a dificultăților ce țin de deservirea transporturilor și orarul rutelor. Alte subiecte s-au referit la defrișarea pădurilor din regiune, finanțarea instituțiilor de învățământ, deschiderea noilor puncte de asistență medicală, iluminarea stradală, construcția poligonului de deșeuri.

Prim-ministrul a menționat că toate problemele enunțate vor fi tratate cu maximă seriozitate, fiind întocmit un Plan de acțiuni, pentru a asigura intervenția eficientă a autorităților centrale. Pentru a continua dialogul cu oamenii din raionul Criuleni, echipa guvernamentală va merge astăzi în cele 43 de sate, unde locuiesc peste 72 mii de persoane.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților