[ X ]
(FOTO) Grănicerii moldoveni au făcut cunoștință cu experiența în domeniul expertizei documentelor a Estoniei
3 Februarie

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției expertiză a documentelor au participat la întrevederea cu omologii estonieni, unde au realizat un schimb de informații și experiențe și s-au familiarizat cu activitatea experților din domeniu de specialitate, transmite CURENTUL.

Totodată, interlocutorii au discutat ultimele tendințe de falsificare a documentelor și noile metode de protecție ale acestora.

În contextul întâlnirii susținute, reprezentanții Poliției de Frontieră au avut posibilitatea să participe la forumul național al experților estonieni, care se desfășoară o dată în an. La forumul menționat a fost prezentată activitatea Direcției, ultimele tendințe și cazuri practice din experiența Moldovei.

La fel, delegația Poliției de Frontieră a realizat o vizită la Institutul Național de Expertize Judiciare al Estoniei, unde au fost prezentate laboratoarele criminalistice și activitatea acestora, echipamentul contemporan utilizat și direcțiile noi de protecție a documentelor.

La încheierea vizitei, părțile au realizat un schimb reciproc de specimene ale actelor de călătorie, recent introduse în circulație de autoritățile competente ale ambelor state.

Întâlnirea moldo-estoniană a avut loc în conformitate cu prevederile Planului de cooperare între Departamentul Poliției de Frontieră al MAI și Serviciul Grăniceresc al Estoniei pentru anul 2017.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților