[ X ]
[ X ]
[ X ]
(FOTO) Expoziția „Pictură ontologică 3.0″ inaugurată la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
22 Octombrie

La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este vernisată expoziția personală Pictură ontologică 3.0″ a artistului plastic Victor Cuzmenco, informează CURENTUL.

Autorul lucrărilor, Victor Cuzmenco, s-a născut în 1948 în regiunea Odesa, Ucraina. În 1974 a absolvit Institutul de Arte Plastice „V. I. Surikov” din Moscova. Participă la peste două sute cincizeci de expoziții naționale și internaționale.

Lucrările artistului se regăsesc în colecții publice: Muzeul Național de Artă al Moldovei, muzeele din țările CSI, fondurile Ministerului Culturii din Rusia, fondul Centrului de Artă Georghe Apostu din Bacău (România); dar și în colecții private din Europa, SUA, Singapore, Turcia, Israel, Rusia și Ucraina.

„Prezenta expoziție reprezintă o explorare continuă a posibilităților și a limitelor conceptului de Pictură Ontologică, creat de Victor Cuzmenco acum 30 de ani. Artistul vizualizează astfel de categorii filosofice largi precum spațiul, timpul, structura, mișcarea, stările spirituale și interacțiunile dintre acestea în lumea noastră dinamică.

Spre deosebire de picturile ontologice timpurii, lucrările prezentate în etapa 3.0 sunt o încercare de a introduce dinamism și continuitate în înfățișările create nu numai prin structura materialelor naturale, ci și prin elementele active ale picturii în ulei. În același timp, vopselele pastoase strălucitoare demonstrează, în primul rând, proprietățile materialului: vâscozitate, plasticitate, textură. Pictorul extinde, de asemenea, executarea tabloului nu numai pe planul pânzei, ci și sub rama-cubeptică (cubeptych) sub formă de cuburi de diferite dimensiuni. Obiectele volumetrice creează un sentiment de continuitate și izolare spațială a înfățișărilor create”, a scris curatorul expoziției, Iana Albu, în anunțul despre eveniment.

Doina Buruiană

245849592_4770016539708444_6278050680696325258_n 246422148_4770015533041878_8106476699937659542_n 246498795_4770016976375067_5979658868863274831_n 246656045_4770016019708496_1139210931922087926_n 246821528_4770016773041754_5158896873846108801_n 247182957_4770015793041852_3818468220802969417_n 247607791_4770017253041706_7324663842059108846_n

Surse foto: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

Inapoi la arhiva noutaților