[ X ]
(FOTO) Echipa IP FISM a efectuat o nouă vizită de monitorizare. Iată unde!
10 Iulie

Liceul Teoretic „Ștefan Holban” din s. Cărpineni, raionul Hîncești, este una dintre cele 17 școli de circumscripție care beneficiază de investiții pentru renovare în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială și gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, prin intermediul IP „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (IP FISM). La 9 iulie 2020, echipa IP FISM a efectuat o vizită de monitorizare, informează CURENTUL.

IP FISM a constatat că, contractorul respectă graficul de desfășurare a lucrărilor, la moment a executat 90,6% din volumul de lucrări contractate, activând într-un regim special în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Bugetul subproiectului include lucrările de renovare capitală a blocurilor de studii A și C: schimbarea articolelor de tâmplărie (uşi exterioare și interioare, ferestre), lucrări interioare (pereţi, tavane, pardoseli), lucrări exterioare (rampă de acces, balustradă, bară de sprijin, acoperişul la blocul В), sistemul de ventilare şi încălzire, rețele interioare și exterioare de aprovizionare cu apă și canalizare. rețele de alimentare cu energie electrică, semnalizarea de incendiu, stația de epurare (fundaţie, pereţi, utilaj tehnologic), amenajarea teritoriului (pavaj, borduri, rampă de acces, balustradă).

Costul lucrărilor constituie 10 423 601,08 lei.
Contractorul – VIVANTIS PLUS S.R.L.
Perioada contractului 19.08.2019 – 30.07.2020.

IP FISM monitorizează desfășurarea lucrărilor de renovare executate cu respectarea normelor sanitare și epidemiologice în 11 instituții de învățământ beneficiare de investiții, 4 instituții finisate, 1 instituție – la etapa de evaluare a rezultatelor licitației și 1 instituție – la etapa de licitație. Până la începerea unui nou an de studii va fi finalizat procesul de renovare în 8 școli de circumscripție.

Cristina Pendea

carpineni67 carpineni9 carpineni8 carpineni7 carpineni6 carpineni4 carpineni2 carpineni1 carpineni

Inapoi la arhiva noutaților