În doar 24 de ore, echipele mobile ale Serviciului Vamal au contracarat două cazuri de transportare ilicită a mărfurilor de larg consum. Valoarea loturilor ridicate în linia a doua de control este de aproximativ 600 000 lei, transmite CURENTUL.
Primul caz a fost consemnat în după-amiaza zilei de ieri, 19 noiembrie curent, în apropiere de localitatea Anenii Noi. În baza analizei de risc, ofițerii echipelor mobile au stopat pentru verificări un microbuz „Mercedes Sprinter”, înmatriculat în Republica Moldova. În urma controlului efectuat, vameșii au depistat mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte, marcate cu inscripțiile unor branduri internaționale.
Câteva ore mai târziu, la intrare în municipiul Chișinău, aceeași patrulă a echipelor mobile a identificat un alt conațional, care transporta în autoturismul său haine și încălțăminte, fără acte de proveniență. Potrivit informațiilor preliminare, conducătorul auto aducea marfa din regiunea transnistreană, ocolind posturile vamale interne de control.
Loturile au fost ridicate în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Totodată, conform procedurii legale, Serviciul Vamal va notifica și titularii de drept ai mărcilor protejate. În cazul în care se va stabili că articolele vestimentare și de încălțăminte sunt contrafăcute, titularul de drept poate decide pentru distrugerea acestora sau predarea cu titlu gratuit, în funcție de natura lor, unor instituții publice, inclusiv din sistemul protecției sociale, unor asociații obștești ori fundații cu caracter umanitar etc.
Cristina Parfeni