[ X ]
(FOTO) Doi noi ambasadori – acreditați la Chișinău
16 Februarie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, scrisorile de acreditare din partea Ambasadorului Republicii Panama în țara noastră, E.S. Javier Bonagas, și a Ambasadorului Statelor Unite ale Americii, E.S. Kent Logsdon, transmite CURENTUL.

După un schimb de păreri privind starea curentă a relațiilor bilaterale, Maia Sandu le-a urat diplomaților succes în exercitarea mandatului și și-a exprimat convingerea într-o cooperare strânsă pe viitor.

Ulterior, într-o discuție separată, șeful statului împreună cu noul Ambasador al SUA au abordat o serie de subiecte precum: situația curentă din Republica Moldova și din regiune, necesitatea de a spori cooperarea bilaterală cu SUA pe diverse dimensiuni.

Maia Sandu a exprimat interesul autorităților pentru dezvoltarea colaborării în domeniile economic, securitate și apărare, reziliență energetică și mediu. Totodată, Președinta a ținut să mulțumească Statelor Unite pentru sprijinul oferit în consolidarea proceselor democratice din Republica Moldova, în acțiunile de combatere a corupției și pentru susținerea în realizarea unor proiecte de dezvoltare regională și de modernizare a țării.

Doina Buruiană

273879932_1530093410710320_5910873097701600855_n 273595191_2840797926214156_6783827310447218535_n 273468642_479838813590083_1017948694767301119_n 273184094_466648691567323_8073387304243559751_n

Inapoi la arhiva noutaților