În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul au fost depistați în timp ce pescuiau ilegal în apele de frontieră doi bărbați, cetățeni ai Republicii Moldova și României, transmite CURENTUL.
Până la reținerea acestora, le-a reușit să prindă circa 80 kg de pește de diferite specii, fiind aduse prejudicii de peste 40 mii lei. Cazul a fost consemnat în dimineața zilei de 20 februarie curent.
Echipa mixtă de control, formată din echipele mobile ale IGPF și angajații SPF Cahul, a surprins pe apele lacului Manta o luntre și doi bărbați antrenați în activități de pescuit. La solicitarea polițiștilor de frontieră, persoanele au revenit la mal și au fost supuși verificărilor de rigoare.
În luntre s-a constatat prezența a 800 de pești de specii caras, știucă, plati etc., dar și șapte plase cu lungimea totală de 700 metri. Pentru identificarea persoanelor și elucidarea unor aspecte pe caz, acestea au fost escortate la sediul Sectorului.
Au fost legitimați un cetățean moldovean de 40 de ani, locuitor al sat. Manta, r-nul Cahul și un cetățean român de 50 de ani, care deținea doar permisul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova cu termenul expirat. Ambii bărbați nu și-au putut justifica activitatea ilegală în zona de frontieră, neavând niciun document ce le-ar permite să pescuiască.
Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol. Plasele au fost ridicate și plasate în camera de păstrare a corpurilor delicte, iar întreaga cantitate de pește conform deciziei Inspectoratului Ecologic de Stat va fi supusă nimicirii. Pentru fapta comisă, persoanele riscă o amendă în mărime de la 550 la 1050 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la un an.
Cristina Parfeni