[ X ]
(FOTO DIN ARHIVĂ) Primul job – inspector la Buiucani, acum – șef al IGP. Alexandru Pînzari povestește în detalii cum a ajuns să ocupe această funcție și ce planuri are pentru 2017
3 Aprilie

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, dacă nu ar fi fost conflictul armat de pe Nistru, ar fi activat acum în domeniul marin. A refuzat însă pentru a se înrola în serviciul de apărare a țării. Șeful IGP a absolvit Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”, iar primul job a fost inspector la Poliția Judiciară din cadrul Comisariatului de Poliție Buiucani. Alexandru Pînzari spune că nu regretă nimic și dacă ar avea posibilitatea să se întoarcă în trecut, tot ar alege această funcție. Despre aceste aspecte ale vieții, șeful IGP ne-a povestit în cadrul proiectului CURENTUL – „Carieră de succes”.

„Pe aripile vârstei am ales să îmi fac studiile la Colegiul marin din orașul Odessa, pe care în anul 1992 l-am și absolvit cu rezultate foarte bune și posibilitatea de a activa în acest domeniu. Am refuzat însă, era anul când Conflictul armat de pe Nistru determina pe mulți dintre tineri să se înroleze în serviciile de apărare a țării.

Cu un avânt de dragoste nemărginită față de neam și Patrie am depus actele la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” din Chișinău. Acolo am trăit cei mai frumoși ani, cei ai studenției, pe parcursul cărora am învățat ce înseamnă disciplina, sacrificiul, un regim anume, mobilitate, voinţă, determinare şi dorinţă de lucru în echipă.

Primul job a fost ca inspector la Poliția Judiciară din cadrul Comisariatului de Poliție din sectorul Buiucani al capitalei. Viața și cariera de polițist presupune 7 zile pe săptămână, 24 de ore din 24. Nu spui că te-ai plictisit şi te apuci de altceva. Serviciul polițienesc nu oferă o meserie, ci o carieră, o viaţă, un destin, mai bine spus. Te confunzi cu uniforma, o trăieşti, și tu şi familia şi apropiaţii. Şi ei se modelează după cariera ta, după programul tău, înţeleg şi acceptă sacrificiul şi felul tău de a trăi prin acest serviciu. Acum îmi place să cred că cetățenii nu ne percep ca pe o forță, dar ca pe un serviciu. Dar, cu toate astea, Vă spun sincer că, dacă aş da timpul înapoi, tot asta a-şi alege să fac”, a povestit Alexandru Pînzari.

Munca și perseverența constituie cheia succesului pentru șeful IGP.

„Oricât de greu nu ar fi, niciodată nu mă las învins, nu este om care să fi cunoscut succesul fără ca înainte să cunoască eșecul. Ține doar de fiecare în parte, cheia succesului constă, cred, și în faptul de a nu renunța și de a conștientiza că fiind mereu pozitiv chiar și atunci când simți că nu mai poți, trebuie să lupți și să mergi mai departe, acolo va fi și succesul!

Dragostea de muncă, voința, ambiţia, încrederea în forțele proprii dar și dorința de mai mult, toate la un loc constituie cheia succesului”.

Pentru acest an, IGP este hotărât să redea sentimentul de securitate cetățenilor prin acțiunile prestabilite.

„Pentru anul 2017 avem foarte multe obiective ambițioase, aproximativ 200 acțiuni ce urmează a fi inițiate și lansate în scopul dezvoltării, eficientizării și modernizării Poliției Naționale. Implementarea Strategiei de Dezvoltare a Poliției continuă să fie o prioritate pentru noi. Un obiectiv deosebit de important al Poliției este implementarea și promovarea conceptului de activitate polițienească comunitară, care urmează a fi elaborat până la sfârșitul anului 2017. Este, de fapt, o nouă abordare în activitatea polițienească, ce presupune apropierea de comunitate, prin faptul că vom fi mai receptivi la nevoile oamenilor și vom soluționa problemele comunității, în colaborare cu cetățenii, societatea civilă, și autoritățile publice locale.

Suntem hotărâți să redăm sentimentul de securitate cetățenilor.

Mai mult decât atât, ne propunem să reducem timpul de reacționare la apelurile parvenite la numărul 902, prin crearea unui registru electronic unde vor fi înregistrate și monitorizate toate sesizările, pe tot parcursul, până la soluționarea acestora, pentru a fi mai eficienți în raport cu sesizările cetățenilor.

Consolidarea autorității și imaginii poliției în societate de asemenea, se află pe agenda Poliției Naționale pe parcursul anului 2017. Spre final, țin să remarc că Poliția este pro-activă în activitatea sa și este orientată spre soluționarea problemelor și necesităților cetățenilor.

Mai mult decât efortul pe care îl facem, contează echipa pe care ne bazăm atunci când tindem să realizăm tot ce ne propunem!”, a precizat Alexandru Pînzari.

pinzari3

pinzari2

pinzari1

pinzari

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților