A absolvit mai multe facultăți pentru că era ferm convins că de peste tot are ceva de învățat. Și-a început cariera fiind deputat în Parlamentul Tinerilor și Președintele unei fracțiuni politice de tineret. Astăzi este directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor din Republica Moldova. Despre acestea ne-a povestit Iurie Eremia în cadrul proiectului CURENTUL- „Carieră de succes”.
„Am copilărit în or. Hâncești. Am urmat Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”. În 2010 eram deja absolvent a două facultăți, la care am studiat simultan. Tatăl meu conducea o mică afacere, iar dedicația cu care o făcea, m-a determinat să optez pentru o universitate cu profil economic. Ambițios fiind, îmi dădeam bine seama că pentru a-ți realiza visele e nevoie de o temelie teoretică solidă. Facultatea de Business și Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice a Moldovei mi-a oferit acele cunoștințe teoretice cu privire la cultura comerțului și m-a ajutat să-mi creez o viziune de ansamblu asupra situației economice din RM. Mi se părea puțin și am început paralel să studiez la Universitatea Tehnică, Facultatea Tehnologie şi Management în Industria Alimentară, Specialitatea Tehnologia Păstrării şi Prelucrării Fructelor şi Legumelor”, spune el.
Apoi au urmat și primele rezultate. „Am inițiat o afacere destul de prosperă. În 2008 am fost desemnat „Cel mai bun tânăr antreprenor”, beneficiar al programului PNAET. În 2010 și 2011, Președintele RM și Președintele Parlamentului mi-au decernat diplome pentru merite deosebite și manifestare de activism civic. Lucrurile evoluau conform așteptărilor, iar asta m-a motivat să urmez în 2010 un program de studii universitare de masterat în același domeniu – Administrarea Afacerilor”.
Despre anii de studenție Iurie Eremia a declarat că a fost perioada în care a legat prietenii strânse și în care s-a format ca personalitate. „Anii studenției m-au determinat să mă implic activ în activitățile publice ale statului. Mă implicam în orice, întrucât eram ferm convins că de peste tot am ceva de învățat. Știam că atunci când vrei să construieşti o clădire precum Empire State, primul lucru pe care trebuie să-1 faci este să sapi o groapă adâncă şi să torni o fundaţie solidă”.
Cariera și-a început-o fiind deputat în Parlamentul Tinerilor și Președintele unei fracțiuni politice de tineret.
„Mai apoi am devenit Președintele organizației raionale de tineret din Hâncești. În 2011 – 2015 am ocupat funcția de consilier local al or. Hâncești. În perioada 2011-2016 am activat în calitate de Consilier în Cabinetul Viceprim-ministrului, ministru al Economiei. Am muncit 5 ani cot la cot alături de 4 vicepremieri și acest lucru a pus cel mai mare accent asupra dezvoltării mele. Din martie 2016 sunt Directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor, autoritate care se află în subordinea Ministerului Economiei. Scopul nostru este acela de a asigura un grad înalt de protecție, astfel încât consumatorii sa aibă încredere în produsele și serviciile oferite pe piață. Pe parcursul anului trecut am realizat împreună cu echipa Agenției o mulțime de lucruri frumoase. Am semnat acorduri de colaborare cu autoritățile omoloage din Ungaria, România, Estonia, Letonia și am efectuat vizite de lucru în țările UE pentru a prelua din experiența lor în domeniul supravegherii pieței”.
Despre cheia succesului, directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor din Republica Moldova spune că nu este o anumită cheie, dar, trebuie să muncești mult ca să ajungi la succes.
„Nu există neapărat o cheie a succesului, există un ansamblu de lucruri care te pot duce spre realizări frumoase. Munca, autodisciplina și dedicația cu care îți îndeplinești obligațiile de serviciu sunt doar câteva dintre ele”.
Pentru anul 2017, Agenției pentru Protecția Consumatorilor își propune să realizeze reformele instituționale prin dezvoltarea structurii organizaționale.
„Impusă de dinamismul instituţiei, este o necesitate stringentă operarea promptă a modificărilor Regulamentului Agenţiei, pentru ca angajații să activeze în condiţii normale şi să îndeplinească eficient sarcinile atribuite, iar Agenţia să asigure proporţional (în toate raioanele ţării) activitatea de supraveghere a pieţei şi protecţie a consumatorilor. Ne propunem sporirea gradului de informare și educare a consumatorilor precum și a nivelului de încredere a cetățenilor prin organizarea campaniilor de informare a consumatorilor și agenților economici.
Un alt obiectiv este încurajarea Asociațiilor Obștești de protecție a consumatorilor de ași dezvolta abilitățile în domeniul produselor industriale și serviciilor (după exemplul Cehiei) și atragerea fondurilor pentru a desfășura activităților de informare în comun.
De asemenea, în calitate de punct național de contact, Agenția va implementa în comun cu Ministerul Economiei și alte instituții vizate, Sistemului de schimb rapid de informații privind produsele periculoase. Vom depune toate eforturile pentru a reuși să realizăm la nivel înalt obiectivele trasate”.
Anastasia Borta