[ X ]
(FOTO) Din 1 ianuarie 2020 sunt puse în aplicare permisul de conducere modelul 2019
13 Ianuarie

Din 1 ianuarie 2020 sunt puse în aplicare permisul de conducere al Republicii Moldova de modelul 2019 şi permisul de conducere provizoriu de modelul 2019, transmite CURENTUL.

În permisele de conducere de tip nou câmpul „Grupa sangvină” nu este prevăzut. Dar în permisele de conducere de model 2015 ca măsură provizorie, datele privind grupa sangvină au fost substituite cu semnul ”<”, ceea ce semnifica lipsa datelor în câmpul de date respectiv. Modificările respective au fost operate în temeiul modificărilor legislației în vigoare din anul 2018 – începând cu data de 10.10.2018 au fost excluse datele „Grupa sangvină”.

Încă o modificare prevede înscrierea în permisul de conducere naţional al Republicii Moldova de modelul 2019, precum şi în permisul de conducere provizoriu de modelul 2019 a subcategoriei AM (moped). Aceste modificări au fost operate în cadrul normativ naţional la propunerea Centrului de Armonizare a Legislaţiei al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, cu scopul conformării permisului de conducere la cerinţele Uniunii Europene. Astfel, şi posesorii de mopede, vor avea nevoie de un permis de conducere.

La perfectarea permiselor de conducere de model 2019, în cazul în care persona deţine dreptul de a conduce vehicule din categoria de bază, în permis se va înscrie inclusiv subcategoria de vehicul pe care aceasta o include, cu condiţia că conform Adeverinţei medicale a conducătorului de vehicul şi a candidatului pentru obţinerea permisului de conducere (F-083/e) prezentată, persoana respectivă urmează a fi aptă fizic şi mental de a conduce vehicule din subcategoria ce urmează să fie înscrisă în permis în baza categoriei superioare deţinute.

În concluzie, permisul de conducere naţional de model 2019 reprezentă o cartelă din policarbonat, cu gravare laser, de formatul ID-1, de pe care este exclus câmpul de date nr. 14 „Grupa sangvină”, dar în schimb sunt rezervate alte două spații: 13 și 14 pentru unele eventuale inscripționări de autoritatea emitentă. Pe verso, în tabelul categoriilor de conducere, este introdusă şi subcategoria AM (moped).

E de menționat că pe parcursul anului 2019 au fost eliberate 74 258 de permise de conducere naţionale de model 2015.

Cristina Parfeni

permis_2020

permis_provizoriu_2020

 

Inapoi la arhiva noutaților