[ X ]
[ X ]
[ X ]
(FOTO) Destructurate! Două grupări criminale specializate în fabricarea produselor de tutungerie – anihilată de polițiști
28 Martie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP, au documentat activitatea a două grupări criminale internaționale, specializate în fabricarea și comercializarea produselor de tutungerie, transmite CURENTUL.

Grupările criminale formate din cetățeni ai Republicii Moldova, Ucrainei și Poloniei, au creat o schemă de racolare a persoanelor cu studii în domeniul tutungeriei, foști angajați ai Companiei de Tutungerie din RM „Tutun-CTC” (inginer, mecanic ș.a.), pentru organizarea plecării la muncă și șederii ilegale peste hotarele RM.

Conform investigațiilor efectuate de către PCCOCS și INI, s-a stabilit că membrii grupurilor infracționale au organizat și monitorizat procesul de instalare a utilajelor speciale, destinate prelucrării, fabricării, ambalării țigaretelor și produselor de tutungerie, cu realizarea lor ulterioară pe piața tenebră de pe teritoriul Uniunii Europene, unii având sarcina de a selecta și racola persoane cu cunoștințe practice în domeniul ingineriei și mecanicii la fabricile clandestine situate în Ucraina și Polonia, iar alții de a organiza și transporta ilegal muncitorii spre destinație.

Pentru dezmembrarea și anihilarea activității ilicite a grupărilor criminale menționate a fost necesară implicarea serviciilor speciale a organelor de drept din Ucraina și Polonia. Astfel, în luna iulie 2017, în orașul Lvov, Ucraina, la inițiativa angajaților poliției moldovenești, de către reprezentanții organelor de drept a țărilor participante la documentare a fost planificat un spectru larg de măsuri speciale de investigații realizate în cooperare.

Prin urmare, de către PCCOCS, INI și autoritățile de drept ale Ucrainei în luna august 2017 a fost identificată o fabrică tenebră de producere a țigaretelor în regiunea Cernăuți, unde activau ilicit cetățeni ai RM, care au fost racolați, transportați și impuși să muncească prin constrângere fizică de către membrii activi ai grupării criminale.

În urma acțiunilor întreprinse de către autoritățile abilitate din Ucraina, la întreprinderea deghizată ca un atelier de reparații au fost depistate și ridicate: mașini industriale pentru fabricarea țigaretelor, precum și echipamente auxiliare pentru prepararea materiilor prime, produse finite, 50 cutii de țigări împachetate, materie primă în cantitate de 1500 kg de tutun netratate. De asemenea, au fost reținuți 2 cetățeni ai Ucrainei și un cetățean al RM.

În continuare, angajații Departamentului de Investigații din orașul Varșovia, Polonia, în comun cu ofițerii de investigații din RM și Ucraina, au descins la adresele de domiciliu a suspecților, precum și în locurile unde erau amplasate fabricile tenebre de producere a țigaretelor.

În rezultatul acțiunilor efectuate au fost reținuți 8 membri activi ai grupării criminale, cu vârste cuprinse între 32 și 53 de ani, originari din Ucraina, Polonia, Republica Moldova, Georgia și România. De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate mașini industriale pentru fabricarea țigaretelor, echipamente auxiliare pentru prepararea materiilor prime, produse finite, 97 milioane de țigarete, 2 tone de materie primă, 20 de grame de metamfetamină, pastile Ecstasy, trei pachete cu marijuana, precum și arme și muniții. Timp de un an de zile membrii acestei grupări au cauzat statului polonez un prejudiciu de 25 de milioane de euro.

Urmărirea penală se efectuează în bază infracțiunilor:

producerea și comercializarea contrar legii a produselor accizabile de către un grup criminal organizat cu caracter armat, pentru care legislația Poloniei prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 până la 10 ani;

fabricarea, posesia, achiziția, transportul, importul în Ucraina cu intenția de a vinde sau vânzarea de timbre de accize, care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 8 ani cu confiscarea averii.

Pentru favorizarea intrării a mai multor cetățeni moldoveni pe teritoriul Poloniei, prin tranzitarea ilegală a teritoriului Ucrainei, al cărui stat nu sunt nici cetățeni nici rezidenți, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a fost pornită o cauză penală. Suspecții riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 7 ani.

În continuare se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală în scopul dezmembrării definitive a grupului criminal organizat și acumularea probelor pertinente în privința complicilor.

29666390_1184714684992768_777703258_n

29666043_1184714681659435_26786308_n

29664248_1184714674992769_1258049795_n

29550408_1184714678326102_718841863_n

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților