[ X ]
[ X ]
[ X ]
(FOTO) Descoperiri arheologice de senzație la sudul țării! Află ce s-a găsit în tumulul care avea sub manta două morminte scitice!
23 Iulie

Arheologii moldoveni continuă să descopere noi vestigii în localitățile din întreaga țară, iar directorul general al Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic, a oferit, reporterului CURENTUL, detalii despre cercetările desfășurate în prezent, valorificarea vestigiilor și planuri de viitor.

Pe parcursul lunii iulie 2019, angajații Agenției Naționale Arheologice întreprind cercetări arheologice preventive în perimetrul necropolei tumulare de la Giurgiulești, (raionul Cahul), din punctul numit de săteni Drumul Mare.

Contactat de reporterul nostru, directorul Agenției Naționale Arheologice, Vlad Vornic, a declarat: „Acest ansamblu arheologic se află în zona de construcție a drumului M3 Chișinău-Cimișlia-Vulcănești-Frontiera cu România. Investigațiile arheologice preventive de anul acesta vizează trei movile funerare care sunt în zona traseului drumului menționat. Până în prezent a fost cercetat integral un tumul care avea sub manta două morminte scitice. Drept inventar în cadrul mormintelor au fost descoperite mărgele din pastă de sticlă și bronz, o brățară de bronz, un vas ceramic și mai multe fragmente de amfore grecești”.

În aceste zile arheologii efectuează cercetări pe traseul în construcție M3, unde sunt prezente câteva situri arheologice – în Cimișlia, Giurgiulești și în zona localității Gradiște, și se intersectează cu Valul lui Traian. Cercetările vizează două movile funerare situate în preajma localității Cimișlia și trei movile în Giurgiulești.

După spusele lui Vlad Vornic, având în vedere materialul arheologic recuperat, tumulul a fost ridicat, cel mai probabil, în prima jumătate a secolului IV a. Chr.. La etapa actuală, echipa de arheologi este concentrată asupra documentării și investigării unui alt tumul din cadrul necropolei. Până acum au fost identificate cinci morminte, aparținând culturilor Jamnaja, Sabatinovka, dar și comunităților de migratori din perioada medievală timpurie.

„Mormintele descoperite datează din diferite epoci, cel mai vechi fiind din epoca Neolitică, din epoca Bronzului, a Fierului, iar recent într-o movilă aflată în curs de cercetare s-au depistat și urme de locuire din Evul Mediu Târziu (sec. XVII-XVIII), aceste urme fiind documentate prin locuințe, gropi, cuptoare, rămășițe ale unui sat moldovenesc din secolele XVI-XVII”, a spus Vlad Vornic.

După efectuarea cercetărilor cu degajarea scheletelor, a pieselor de inventar și a bunurilor arheologice o parte din piesele arheologice cu o valoare mai deosebită vor ajunge la Chișinău, iar restul pieselor vor ajunge în expoziția permanentă a muzeului din Cimișlia.

În luna august arheologii vor începe săpăturile la Valul lui Traian – un monument arheologic cu o valoare istorică deosebită, vor continua săpăturile de salvare în situl neolitic de la Cobani, unde în luna martie s-au descoperit numeroase vestigii și, de asemenea, vor cerceta în continuare situl din Costești-Ialoveni, unde a fost descoperit un vechi oraș de stăpânire mongolă ce datează din secolul XIV.

Mihaela Grosu

 

Inapoi la arhiva noutaților