[ X ]
(FOTO) Cu ce s-a ocupat directorul ANSA în Taraclia
16 Februarie

La sudul republicii, Directorul General ANSA a participat la evenimentul de lansare a lucrărilor în vii, organizat de administraţia raională, la care alături de viticultorii din partea locului, au fost prezenţi şi agricultorii din mai multe localităţi din această regiune, transmite CURENTUL.

Tăierea viţei de vie aici începe de Sfântul Trifan, o sărbătoare religioasă, la care ţin mult localnicii şi care este ziua de demarare a lucrărilor în plantaţii viticole. Ceremonia a fost marcată în cea mai mare gospodărie viticolă „Agrogled” care întreţine mai bine de 6 sute de hectare de plantaţii şi anul trecut a obţinut şi cea mare recoltă – de peste 10 tone de struguri la hectar.

În cadrul vizitei la Taraclia, Directorul General ANSA s-a aflat şi la sediul Direcţiei raionale de siguranţă a alimentelor, unde a luat cunoştinţă de activitatea acestei subdiviziuni a Agenţiei şi condiţiile de lucru a angajaţilor. În discuţiile cu colaboratorii Direcţiei, au fost abordate mai multe teme, prioritate fiind acordată calităţii şi diversificării activităţilor serviciilor prestate şi perfecţionării profesionale a inspectorilor subdiviziunii.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților