În cadrul vizitei Prim-ministrului Republicii Moldova în satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, la 15 februarie curent, a participat și șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, informează CURENTUL.
În comun cu primarii satelor adiacente s-au discutat despre necesitatea reparației drumului Ermoclia-Volintiri-frontiera cu Ucraina și oportunitățile de impulsionare a relațiilor comerciale transfrontaliere.
„Probabil acest drum ar putea fi un element ce va putea dezvolta regiunea. Vom face un studiu de fezabilitate pentru a clarifica oportunitățile. Vom discuta cu autoritățile Ucrainei acest subiect. Nu vom ține cont doar de aspectul economic”, a menționat Ion Chicu.
Totodată, Corneliu Groza a avut o întâlnire aparte cu efectivul SPF Volentiri și a abordat rezultatele activității, dar și necesitățile actuale. Fiind o subdiviziune cu infrastructură nouă, șeful IGPF a îndemnat polițiștii de frontieră la menținerea ordinii și disciplinei. La fel, a insistat asupra consolidării relațiilor de colaborare cu administrația publică locală și cu însăși locuitorii satului.
Cristina Pendea