[ X ]
(FOTO) Comunitatea artistică desfășoară un manifest „Avem nevoie de artă”: „Este într-adevăr o necesitate vitală…”
17 Aprilie

Actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” au lansat acum câteva zile un manifest online, cu scopul de a solidariza comunitatea artistică. La aceste acțiuni s-au alăturat mai multe instituții teatrale și actori din Republica Moldova, informează CURENTUL.

Artiștii au încercat să se facă auziți printr-o serie de imagini, venind cu mesajul „Avem nevoie de artă”.

Solicitat de reporterul nostru, Valentin Zorilă, actor la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, ne-a relatat că prin intermediul acestui manifest, comunitatea teatrală și-a exprimat dorința pentru reluarea activităților.

„Fiindcă suntem în toiul perioadei pandemice, noi bugetarii, în special cei din domeniul culturii avem nevoie de aceste activități de la care suntem restricționați. Înțelegem foarte bine că se iau măsuri de contracarare și de oprire a răspândirii virusului – mulți dintre noi am și trecut prin respectiva boală, de aceea conștientizăm necesitatea normelor de protecție.

Manifestul #Avem nevoie de artă nu este pur și simplu sloganul unor rebeli care se confruntă cu puterea, ci este într-adevăr o necesitate vitală de a activa, evident respectând rigorile impuse. Mai mult, cei de la teatru deja avem o experiență în desfășurarea spectacolelor în condiții epidemiologice, cunoaștem cum trebuie să operăm și cu publicul. Noi ne dorim reluarea activităților și nicidecum agravarea situației pandemice”, a conchis actorul Valentin Zorilă.

Manifestul teatrelor este unul pașnic. Cu o opinie în acest sens a venit și actorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Ghenadie Gâlcă.

„Noi suntem oameni care ieșim cu cuvântul și cu acțiunea din scenă, de aceea ulterioarele noastre manifestări la fel vor fi foarte pașnice. Dacă în continuare nu ne vor permite să activăm, vom încerca uneori, într-o formă clasică și artistică să amintim lumii că noi mai existăm și că avem nevoie de susținerea celor din jur, deoarece nu facem aceasta doar pentru noi. Societatea are nevoie de o restartare a valorilor, are nevoie de întâlniri cu oameni de cultură, are nevoie să meargă la expoziții, concerte și spectacole. Dacă pierdem cultura, riscăm să pierdem însăși un sens al existenței”, a menționat el.

În cadrul manifestului au participat actori de la Teatrul „Mihai Eminescu”, Teatrul „Alexei Mateevici”, Teatrul „Luceafărul”, Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, Teatrul „Satiricus” din Chişinău, precum şi Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Postările lor au fost vizualizate și răspândite pe larg de către internauți.

„Ne bucură feedback-ul care l-a avut acest manifest, deoarece asta înseamnă că oamenii ne așteaptă și doresc redeschiderea sălilor de teatre, a precizat artistul Ghenadie Gâlcă.

Menționăm că acest protest s-a desfășurat în contextul „Zilei Mondiale a Artei” celebrate pe data de 15 aprilie. Cu această ocazie, actorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Ghenadie Gâlcă transmite publicului următorul mesaj:

„Să fiți cât mai flămânzi de artă și să o consumați atât cât vă permite timpul, inspirația și buna creștere. Arta în esență ne schimbă, ne face mai buni, mai conștienți și în acest fel, ne ajută să evoluăm”.

Doina Buruiană
Foto: Teatrul Național „Mihai Eminescu”

174384611_285515836470889_6976995176278394187_n 174513410_797070794269635_7309053338126153744_n 174555768_365616258068203_5196998280754996162_n 174559983_811946342863213_6394272024919970686_n 174771672_131131502327604_8252793784946452358_n 174813198_179300430696991_6766061616702397101_n

Inapoi la arhiva noutaților