[ X ]
(FOTO) CNA și PNUD Moldova au apreciat munca voluntarilor anticorupție
7 Decembrie

Peste 25 de tineri, care fac parte din echipa voluntarilor anticorupție ai CNA, au avut parte de un eveniment festiv, în cadrul căruia au primit diplome de la Centrul Național Anticorupție și PNUD Moldova, transmite CURENTUL.

Gala laureaților s-a desfășurat cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție și a Voluntariatului, sărbătorite în toată lumea la începutul lunii decembrie. Voluntarii au fost apreciați pentru implicarea lor în proiecte de educație anticorupție, pentru spirit civic și inovativ.

Directorul adjunct al CNA, Vadim Cojocaru, i-a felicitat pe voluntarii anticorupție cu ocazia Zilei Voluntariatului și și-a exprimat înalta apreciere pentru succesele și eforturile lor, depuse la organizarea campaniilor anticorupție, alături de CNA și alte instituții de ocrotire a normelor de drept. „Sunteți tineri, sunteți inovativi și creativi. Sunteți generația pe care mizăm cel mai mult. Ați demonstrat că sunteți organizați și disciplinați, iar proiectele la care am muncit împreună cu voi și cu partenerii noștri, au fost încheiate cu succes. Suntem mândri de voi și vrem să ne fiți alături ca împreună să formăm oaze de integritate în întreaga noastră societate”, a spus Cojocaru.

Reprezentanta PNUD, Victoria Popa, a îndemnat voluntarii anticorupție „să promoveze integritatea în toate mediile în care se vor afla, menționând deschiderea PNUD de a oferi și în continuare sprijin pentru realizarea proiectelor menite să susțină toți actorii implicați în lupta cu corupția”.

Astfel, au fost oferite diplome pentru 10 categorii de nominalizări. Printre laureați s-au numărat: Doina Țicu, elevă în clasa a XII-a la Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” din mun. Ungheni – diplomă pentru “Cel mai inovativ proiect de educație anticorupție – Quest-ul Pro-Integritate”; Vlada Șimon, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” din mun. Chișinău – diploma „Ambasador al integrității”, Alina Prichici, anul IV la Centrul de Excelență în Economie și Finanțe, mun. Chișinău – „Promovarea integrității în mediul on-line”, Ana Adamciuc, elevă în clasa a XI-a a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din mun. Chișinău, a fost decernată cu diplomă de merit pentru „Cele mai multe ore de voluntariat”.

Totodată, diplome de recunoștință au fost oferite pentru „Implicare activă și organizarea sesiunilor de instruire în instituțiile liceale”, pentru „Implicarea activă în cadrul campaniei de informare Denunță! Atitudinea Ta contează!”, dar și „Celui mai tânăr voluntar anticorupție.”

În ultimii 5 ani, peste 60 de voluntari anticorupție ai CNA au activat în cadrul instituției, fiind implicați în peste 40 de activități de instruire, peste 500 de activități de voluntariat și, cumulativ, au realizat peste 3000 de ore de voluntariat. Totodată, în anul 2020 CNA a fost nominalizat în cadrul Festivalului Național al Voluntariatului drept cea mai activă instituție gazdă a activității de voluntariat.

Activitățile tinerilor voluntari anticorupție pe parcursul anului curent s-au desfășurat sub egida Centrului Național Anticorupție și au fost susținute de PNUD Moldova, în cadrul proiectului „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”.

263525558_1344808759310734_3065312618997618564_n 264070279_680588486681415_6240096036028452386_n DSC_0039 DSC_0050 DSC_0069 DSC_0082 DSC_0097

Inapoi la arhiva noutaților