Guvernul Republicii Populare Chineze a oferit Armatei Naţionale un lot de tehnică şi bunuri materiale în valoare de opt milioane Yuan (15 milioane lei), în cadrul unei ceremonii desfăşurate astăzi la Ministerul Apărării, transmite CURENTUL.
La eveniment au fost prezenţi ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, Consilierul principal de stat al Prim-ministrului, generalul de divizie (r) Ion Coropcean, vice-ministrul Apărării Gheorghe Galbura şi vice-ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Lilian Darii.
Ambasadorul Zhang Yinghong a spus că Republica Populară Chineză a acordat sprijin logistic Armatei Naţionale pe parcursul ultimilor 15 ani, iar acest ajutor contribuie la consolidarea sistemului de apărare şi crearea condiţiilor de serviciu pentru militarii moldoveni.
Consilierul principal de stat al Prim-ministrului a mulţumit în numele Guvernului pentru asistenţa logistică, specificând că acest lot de tehnică vine anume în momentul în care militarii moldoveni au mare nevoie de sprijin.
La rândul său, vice-ministrul Apărării a declarat că pentru Armata Naţională acest ajutor este mai mult decât un gest de prietenie dintre ţările noastre. Este o contribuţie directă la dotarea Armatei Naţionale, armată care are nevoie de investiţii costisitoare.
Potrivit şefului direcţiei Logistică, colonelul Iurie Bruma, lotul include 9 microbuze cu diferită capacitate de transportare, 3 ambulanţe, 4 vehicule-frigider, 10 generatoare electrice, precum şi piese de schimb pentru tehnică.
Sursa a specificat că partea chineză şi-a asumat inclusiv toate costurile de transportare a echipamentului pe cale maritimă până în portul Constanţa din România, iar Ministerul Apărării a acoperit cheltuielile de transportare a bunurilor pe itinerarul Constanţa — Chişinău.
De notat că donaţia are loc în baza Acordului între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale al Republicii Populare Chineze „Privind acordarea de către Republica Populară Chineză a unui ajutor militar nerambursabil Republicii Moldova, în valoare de opt milioane Yuan”, iniţiat în septembrie 2012 şi semnat în octombrie 2016.
În total, Armata Naţională a beneficiat de asistenţă logistică din partea guvernului chinez în valoare de 18 milioane Yuan (30 milioane lei).
Colaborarea militară moldo-chineză se desfășoară în baza Acordului semnat la Beijing la 23 iunie 2002 între ministerele Apărării ale Republicii Moldova și Republicii Populare Chineze.
Cristina Parfeni