[ X ]
(FOTO) Cei trei prim-miniștri ai Trio Asociat au avut o serie de întrevederi la Bruxelles
1 Decembrie

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, alături de omologii săi din Ucraina, Denys Shmyhal, și Georgia, Irakli Garibashvili, au avut mai multe întrevederi la Bruxelles, Belgia, informează CURENTUL.

În cadrul discuției cu Charles Michel, Președintele Consiliului European, cei trei prim-miniștri ai Trio Asociat au prezentat Președintelui Consiliului European obiectivele comune de cooperare atât în perioada de până la Summit-ul Parteneriatului Estic (PaE) din decembrie, cât și după acest eveniment.

În acest context, un subiect aparte l-a constituit pregătirea către summit și negocierile asupra Declarației Comune. Natalia Gavrilița a menționat că evenimentul este de o importanță majoră pentru Republica Moldova și și-a exprimat încrederea că acesta va impulsiona și va avansa dialogul cu țările din PaE pe mai multe domenii – digitalizare, energie, conectivitate, precum și gestionarea situației epidemiologice.

Aspectele cooperării în formatul Trio Asociat, au fost discutate și cu președintele Parlamentului European, David Sassoli.

Premierii celor trei state au remarcat importanța sprijinului Parlamentului UE pentru implementarea cu succes a agendelor europene asumate, precum și pentru promovarea platformei Trio. În acest sens, Natalia Gavrilița a remarcat că parteneriatul celor 3 state care implementează Acorduri de Asociere se bazează pe obiective concrete, iar UE va rămâne principalul partener în realizarea acestora.

De asemenea, șefii de Guverne au menționat că datorită Parteneriatului Estic, relația dintre cele 3 țări a devenit mai strânsă, iar dialogul cu UE mai structurat, ceea ce oferă noi posibilități pentru cooperarea politică, economică și sectorială dintre state. „Așteptăm cu nerăbdare Summit-ul Parteneriatului Estic și suntem convinși că va fi un Summit de succes, orientat spre rezultate concrete în beneficiul cetățenilor noștri”, a menționat Natalia Gavrilița.

O altă întrevedere a fost cu președintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.

„Suntem aici pentru a discuta despre modul în care voința politică și determinarea a trei parteneri asociați pot fi folosite pentru a îmbunătăți viețile cetățenilor noștri, prin apropierea țărilor noastre de UE. Ne dorim o cooperare eficientă, în special în domeniile care contează cel mai mult pentru oameni. Vorbim despre eliminarea plăților de roaming cu UE, reducerea costurilor tranzacțiilor bancare internaționale, recunoașterea certificatelor de vaccinare, și consolidarea securității energetice”, a punctat premierul Gavrilița.

Cristina Gurez

262687906_275353901217558_5384207927810396131_n 262996268_4572392589512557_4472963263069130494_n 263283411_4024372707666475_8935632803576658320_n 263482988_4710282868995085_4021039081569318440_n

Inapoi la arhiva noutaților