În Chișinău este în plină desfășurare campania de salubrizare de primăvară, transmite CURENTUL.
Chiar și pe o vreme ploioasă muncitorii își îndeplinesc atribuțiile.
Pe o rețea de socializare, Primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu, a postat fotografii a muncitorilor în plin proces de muncă.
„A început campania „Facem curat lună!”.
Timpul de afară este împotriva noastră, dar încercăm să facem operațiunile care pot fi executate pe așa vreme.
#iubescChișinău”, a scris Silvia Radu.
Ieri, în ședință comună, a fost stabilit cum se va organiza activitatea în cadrul campaniei.
„Vom intra cu toate forțele, etapizat, în fiecare sector din Chișinău. Vom avea un șef de șantier care va coordona lucrările în fiecare zonă, iar eu voi supraveghea personal aceste lucrări”, a punctat Silvia Radu.
Campania de salubrizare se va desfășura până la sfârșitul lunii aprilie.
Cristina Parfeni