Responsabilii de la Î.S. „Calea Ferată din Moldova” au instalat în gările feroviare din țară cutii poștale care vor asigura corespondența directă a cetățenilor cu managerul instituției în condiții de confidențialitate, transmite CURENTUL.
În acest fel, compania îndeamnă călătorii și beneficiarii serviciilor CFM să informeze administrația întreprinderii cu privire la orice tip de inconveniențe cu care se confruntă în procesul de interacțiune cu structurile „Căii Ferate din Moldova” și să transmită sesizări, recomandări și reclamații prin intermediul cutiilor poștale instalate în gările feroviare din republică și în imediata apropiere a blocului administrativ al CFM.
Mesajele transmise vor purta caracter confidențial și vor fi preluate în fiecare lună nemijlocit de consilierul directorului general și transmise personal administratorului întreprinderii.
Cristina Parfeni