[ X ]
(FOTO) BNM pune în circulație noi monede comemorative
30 Noiembrie

Începând cu 29 noiembrie 2023, Banca Națională a Moldovei pune în circulație cinci monede comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic.

Seria „Personalități” este  completată cu două monede comemorative dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Igor Vieru – pictor, grafician, pedagog, scenograf, a cărui creație constituie un reper important în consemnarea și valorificarea culturii și tradițiilor populare, și 150 de ani de la nașterea  lui Alexei Șciusev – arhitect, istoric și teoretician al artei, unul dintre cei mai buni arhitecți moderniști, cunoscut pentru proiectele sale inspirate din tematica religioasă, printre care biserica „Sfânta Treime” din Cuhureştii de Sus, și pentru un șir de edificii incluse în Planul general de reconstrucție a orașului Chișinău (1945-1949). Monedele sunt confecționate din argint, au valoarea nominală de 50 lei și un tiraj a câte 250 unități.

Următoarele trei monede vor completa seria „Altele”. Una dintre ele este  „Lumea albinelor”.  Moneda are un design color, este bătută în argint, are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități.  Alte două monede sunt dedicate aniversării monedei naționale – leul moldovenesc, care a fost introdusă în circulație la 29 noiembrie 1993 și care, alături de alte atribute, a devenit un simbol ce ne determină ca stat suveran și independent. Moneda cu valoarea nominală de 100 lei este bătută în aur și are un tiraj inițial de 300 unități, iar moneda cu valoarea nominală de 50 lei este bătută în argint și are un tiraj inițial de 500 unități. Aceste monede vor putea fi suplimentar emise până tirajul total pentru fiecare va atinge 5 000 de exemplare.

Monedele comemorative sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și în cutii de prezentare, fiind însoțite de certificate de autenticitate cu un QR cod, care la scanare redirecționează către pagina web a Băncii Naționale cu informația despre fiecare monedă. Certificatele de autenticitate sunt semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

01_VIERU_01--- 02_SCIUSEV_02----_1 03_BNM_02---- 03_BNM_04----- 03_BNM_06----- 03_BNM_8----- 04_ALBINA_01----

Inapoi la arhiva noutaților