Un grup de persoane private de libertate din Penitenciarul nr.9-Pruncul participă astăzi, împreună cu reprezentanții Preturii sectorului Buiucani din Chișinău, la igienizarea unor spații din capitală, transmite CURENTUL.
În număr de 15 persoane, deținuții – bărbați desfășoară activități de curățenie în perimetrul zonei șoseaua Balcani.
Grupul de lucrători este constituit din persoane private de libertate, care își execută pedeapsa la penitenciar în regim deschis sau sector de resocializare și personalul însoțitor, toți participând în bază de voluntariat.
De-a lungul timpului, persoanele private de libertate au mai participat la acţiuni de curățenie/ salubrizare, în contextul parteneriatului care există cu autoritățile publice locale din raza dislocării instituțiilor penitenciare.
Prin participarea la eveniment se urmărește prezentarea obiectivă a sistemului penitenciar ca serviciu social în slujba comunităţii şi, în acelaşi timp, se urmăreşte modificarea de atitudini şi convingeri, cu privire la capacitatea de adoptare a unor modele prosociale de comportament de către deţinuţi.
Cristina Parfeni