„Reforma iniţiată de conducerea Ministerului Apărării pentru o armată mai bună, mai pregătită şi mai dotată poate fi realizată doar cu militari profesionişti, instruiţi în cele mai prestigioase şcoli şi cu experienţă acumulată în teatrele internaţionale de operaţii. Aceşti militari sunteţi voi – tinerii încadraţi în serviciul militar în termen azi şi angajaţi în bază de contract mâine”. Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării Eugen Sturza în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului militar, care a avut loc astăzi la Baza militară de instruire de la Bulboaca, în prezenţa autorităţilor publice locale, părinţilor şi rudelor soldaţilor, transmite CURENTUL.
Eugen Sturza i-a felicitat pe cei peste o sută de ostaşi cu ocazia evenimentului şi le-a solicitat dedicaţie, atitudine responsabilă şi disciplină în executarea obligaţiunilor de serviciu.
„Vă îndemn să vă ascultaţi comandanţii, dar, în acelaşi timp, să veniţi şi cu iniţiative, care să contribuie la dezvoltarea Armatei Naţionale, care s-o facă mai atractivă pentru tânăra generaţie şi mai apreciată de cetăţenii acestei ţări”, a spus ministrul Apărării.
În cadrul festivităţii de depunere a jurământului militar a fost organizat un program de exerciţii demonstrative de luptă corp la corp şi de mânuire a armei, expoziţii de armament, echipament şi tehnică militară.
De notat că după depunerea jurământului militar, ostaşii vor beneficia de patru zile de concediu.
Serviciul militar în termen durează 12 luni.
Cristina Parfeni