În această noapte, salvatorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident de circulație care s-a produs pe traseul R-36, în apropierea municipiului Ceadâr-Lunga, transmite CURENTUL.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 02:54 de minute. La fața locului s-a îndreptat un echipaj de pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că un automobil de model BMW a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț. În urma accidentului au suferit patru pasageri din autoturismul avariat, doi dintre care au rămas blocați între fiare. Datorită intervenției prompte a salvatorilor, victimele impactului au fost descarcerate în mod de urgență.
În urma accidentului patru persoane s-au ales cu diverse traumatisme fiind ulterior transportate la spitalul raional. Circumstanțele și cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de drept.
Cristina Parfeni